Edi

Nu o sa uit niciodata cum l-am cunoscut. Ma uitam pe fereastra apartamentului matusii mele. In blocul de vis-s-vis am zarit un capsor blond-blond, cu o freza ciudatica. Nu mi-am dat seama daca e baiat sau fetita, dar imi placea indiferent ce era. Eu aveam 12 ani, destul de mare ca sa nu ma stramb la oameni, dar cu toate acestea i-am scos limba ca raspuns la gestul sau…Acelasi 🙂

Asa l-am cunoscut pe Eduard George Atomei. Un pusti frumos foc, blond cu ochi albastri, pe care il placeau toate fetele din cartier. Eram ceva mai mica decat el, iar faptul ca ma placea se cam vedea si ma facea sa fiu tare mandra. Abia dupa trei ani aveam sa aflu ca stia si mama lui…

Edi a fost primul meu iubit, daca se poate spune asa avand in vedere ca ne-am sarutat de vreo doua-trei ori. Si primul care m-a parasit… Pentru totdeauna, in noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989.

Am fost suparata ca „m-a lasat cu ochii in soare” la primul meu revelion pe care parintii m-au lasat sa-l petrec acasa, in sufragerie, cu prietenii mei si cei ai fratelui meu. Vorbesc despre Revelionul din 89.

L-am vazut ultima oara pe Edi in 22 decembrie 89. Vazuse la televizor ce se intampla in Bucuresti si a fugit in centrul Brasovului. Nu a spus nimanui unde se duce. Mie si mamei lui ne-a spus ca va dormi la Stelica, prietenul lui cel mai bun, care locuia in cartierul Bartolomeu din Brasov. Nu era pentru prima oara, asa ca niciuna dintre noi nu ne-am ingrijorat. I-am spus sa aiba grija pentru ca incepuse nebunia cu Revolutia. Mi-a promis ca ne vom vedea peste cateva zile si ca , negresit, va veni la petrecerea de Revelion.

Nu stiu de ce nu m-am gandit ca i se poate intampla ceva. Stiu doar ca am fost foarte, foarte suparata pe el pentru ca nu a mai aparut sa vorbim despre petrecere si imi amintesc ca m-am simtit si mai prost cand parintii mei m-au intrebat de ce nu este si Edi, alaturi de ceilalti prieteni la mica noastra petrecere. Ma hotarasem sa nu-i mai vorbesc niciodata…

In dimineata de 4 ianuarie 1990, la cateva zile dupa disparitia lui Edi, mama mea a venit la mine in camera si m-a trezit. M-am uitat la ea si am vazut ca avea lacrimi in ochi, nu stia cum sa imi spuna…M-a lua in brate si mi-a zis ca ma roaga sa ma imbrac si ca apoi vrea sa stam de vorba. Am intrebat-o ce s-a intamplat si nu mi-a raspuns. Se vedea ca o framanta ceva si nu stia cum sa imi spuna. Ma tot rugam sa spuna ce are. Nu a vrut. Mi-a spus ca mai intai vrea sa iau micul dejun. Am mancat repede, doar asa ca sa aflu ce avea sa imi spuna. Dupa cateva minute, am vazut-o alergand spre fereastra. A spus doar „Au venit!” si a inceput sa planga…Am sarit ca arsa la fereastra…Nu imi venea sa cred…Dintr-o masina neagra, mama lui Edi, complet imbracata in negru, cobora un sicriu, impreuna cu sotul ei, fratele meu si cativa veri de-ai mei. Toti plangeau.

„Nu imi vine sa cred! Ati stiut toti si mie nu mi-a spus nimeni!”, am inceput sa tip si sa plang…In sicriu era Edi…Mama lui l-a cautat la prieteni, la colegi, la rude, din spital in spital incepand din 23 decembrie 1989. L-a gasit abia in dimineata aceea, la morga centrala din Brasov. Edi a murit impuscat in gat, in noaptea din 22 spre 23 decembrie 1989. Nimeni nu stie exact cum.

La priveghiul din aceea seara, cand am intrat in casa, mama lui Edi, a inceput sa tipe: „Edi, a venit Cami! HAI, DESCHIDE OCHII SI VORBESTE-I! A venit ea la tine, nu mai trebuie sa mergi tu la ea. Uite, aranjeaza-ti parul cu gel si da-te cu parfum, asa cum faceai inainte sa te intalnesti cu ea! Edi, mama. Deschide ochii!”

Din aceea zi mi-a trebuit un an intreg ca sa mai pot intra in casa familiei Atomei. Adunasem cartile pe care mi le-a imprumutat Edi, inainte sa moara, si voiam sa i le inapoiez Anettei. Cand in sfarsit m-am hotarat, mama lui m-a rugat sa intru in camera lui si sa i le asez chiar eu in biblioteca. Camera era exact asa cum mi-o aminteam, nu lipsea nimic. Ba chiar mai mult pe spatarul unui scaun era o pereche de pantaloni care ii apartinea lui Edi. Pregatiti parca sa-i imbrace. Aveam o senzatie ciudata ca Edi traieste si ca va intra in camera din moment in moment…Mi-au dat lacrimile si am fugit din camera lui, din casa lui….

Dupa cativa ani, pe cand lucram la un ziar din Brasov, am incercat sa aflu cum a murit Edi. O tanara i-a povestit Annetei, ca ar fi fost cu el atunci. Il cunoscuse cu doar cateva ore inainte pe holurile Hotelului Aro din Brasov, unde erau mai multi adolescenti. Se constituisera intr-un grup de voluntari care voiau sa lupte impotriva teroristilor care trageau dinspre Parcul Central din Brasov spre Consiliul Judetean de azi si Hotelul Aro. Cu mine nu a vrut sa vorbeasca, pentru ca eram ziarista.

Stelica, prietenul lui Edi, a plecat acasa cand a vazut ca se trage cu gloante adevarate si ca mor oameni. Edi a vrut sa ramana, sa salveze Brasovul de „teroristi”. In jur de ora 2.00 noaptea, Edi si un grup de tineri au iesit din Aro. Dupa cateva secunde a inceput sa se traga. Fata aceea a reusit sa se arunce pe burta si sa se tarasca pana in  parcare, unde erau mai multe Dacii. A stat acolo ascunsa cateva ore. Asa a scapat. Edi nu a mai apucat…Nimeni nu a putut anunta familia Atomei, pentru ca Edi nu avea asupra lui niciun act.

Asta e tot ce am putut afla, desi au trecut de atunci 26 ani. (n.r. astăzi 23 Decembrie 2015).

Anunțuri
Published in: on Decembrie 23, 2007 at 2:53 pm  Comments (2)  

The URI to TrackBack this entry is: https://cameliacsiki.wordpress.com/2007/12/23/edi/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. daca te mai citesc mult o sa m-apuce plansul. e ravasitor de trist ce spui tu aici. si moartea lui edi, ca si a altora atunci in decembrie ’89, a fost complet absurda si fara sens. as zice ca in ce povestesti tu aici e vorba, de fapt, „despre cantitatea incalculabila de tandrete care exista pe lume; despre soarta acestei tandreti, care este fie strivita, fie irosita, fie transformata in nebunie” (sunt vorbele lui Vladimir Nabokov, dintr-o nuvela).

  2. M-a lasat fara cuvinte povestea ta…foarte trist…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: