Blogul meu a împlinit un an

bebe_2 

…Nu i-am schimbat nici faţa, nici nu l-am îmbunătăţit. Deşi ar merita, săracul! Niciodată nu am avut timp să mă ocup de el în adevăratul sens al cuvântului. S-a născut în Bruxelles, în camera în care locuiam în timp ce eram la bursă, la BBC… iniţiativa nu mi-a aparţinut mie, ci prietenului meu, Cătălin Floroiu. 🙂

Mi se pare că a trecut de atunci mai mult de un an 🙂

Chiar şi fără să-l înfrumuseţez, bloguleţul meu a câştigat „cititori”, care intră aici uneori doar pentru a vedea ce mai fac, să critice cele postate de mine sau să le laude. Uneori am tăcut multă vreme, ba lucram la unele proiecte, reportaje sau documentare care îmi răpeau tot timpul, ba aveam nevoie să petrec mai mult timp cu familia.

Am încercat cât am putut să mă abţin să fac vreo remarcă politică, uneori nu mi-a ieşit, dar aşa am încercat să fiu obiectivă ( prietenii ştiu de ce ) şi aşa mi s-a părut corect. Dar, pe lângă faptul că nici nu mă dau în vânt după subiectele politice, am vrut să demonstrez şi că pe lumea aceasta există şi alte lucruri mai frumoase şi mai interesante decât politica.

Voi încerca să continui să postez pe bloguleţul meu pentru cele câteva zeci de mii de persoane care m-au citit în ultimul an, chiar dacă viaţa mea s-a mai complicat puţin în ultimul timp şi mă pregătesc de cea mai frumoasă minune pe care o poate trăi o femeie… Cât voi putea, însă voi continua să fiu şi aici 🙂

O duminică bună şi „La mulţi ani” sărbătoriţilor de azi . Să nu-l uit nici pe Mihai, băieţul care s-a născut în aceeaşi zi cu mine şi pe care părinţii lui au încercat să-l schimbe cu mine la naştere, pentru că îşi doreau o fetiţă…:)

Mă bucur că nu au reuşit… prea sunt leit tata!!! 🙂

LA MULŢI ANI şi fratelui meu, Radu Mihai!

sampanie1artificii05

Anunțuri
Published in: on Noiembrie 8, 2008 at 10:44 am  Comments (4)  

The URI to TrackBack this entry is: https://cameliacsiki.wordpress.com/2008/11/08/blogul-meu-a-implinit-un-an/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. Oare este ceea ce intuiesc? vei fi mamica?:-)

  2. Da, voi deveni mamica!

  3. Super, Camelia,super, vei avea un ingeras :-)!

  4. Nu, Corina, draga. Voi avea un bebe sănătos şi frumos :), pe care îl aşteptăm cu mare drag 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: