Nici o lună, primele victime

 

Tot încerc să mă abţin să fac comentarii politice, pentru că aşa am promis. Dar nu se mai poate. Noul guvern nu are nici o lună de la instalare şi a făcut deja primele victime. 

– o parte dintre profesori, cărora li s-a promis de PSD şi PD-L în campanie 50% majorări salariale, astăzi însă …

– profesorii pensionari

-actorii pensionari – Şi aici intră toate elitele teatrului şi filmului românesc

– câteva mămici sau viitoare mămici etc

-încep să fie schimbaţi oamenii de la conducerea unor instituţii cheie!

Aflu că la Arhivele Naţionale în locul lui Dobrincu, doctor în istorie şi cercetător, va fi adus un fost ARBITRU ! E drept a fost si senator PD-L, dar să mă ierte Dumnezeu, ce să  caute omul acesta , un sportiv, mai ales cu trecutul său pentru care deja a fost şantajat, la Arhivele Naţionale?

Şi ăsta e doar începutul!

Nu pot să am încredere într-un guvern în care Elena Udrea sau  Constantin Niţă ocupă câte un scaun de ministru.

Îmi amintesc doar câte anchete am făcut în presa braşoveană sau în Evenimentul Zilei în trecut despre Constantin Niţă şi mă tot minunez că marii ziarişti şi analişti politic nu işi amintesc nimic azi ! Există google, există arhive ale ziarelor centrale şi locale, de ce nu vă uitaţi prin ele?

Anunțuri
Published in: on Ianuarie 6, 2009 at 7:30 pm  Comments (4)  

The URI to TrackBack this entry is: https://cameliacsiki.wordpress.com/2009/01/06/nicio-luna-primele-victime/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. Din pacate, draga Camelia, ai mare dreptate. Mai multa incoerenta nu s-a inregistrat de mult la guvernare. Balbaiala aceasta s-ar putea sa tina multa vreme. Spre nefericirea oamenilor…

  2. Draga Cami,
    La multi ani!
    Ai dreptate. Si eu sunt socata de aceasta numire. Pare dintr-un film de groaza prost.
    Care mai e viata ta? Nu mai stiu nimic de tine de cand ti-am jucat la nunta…Mai da si tu cate un semn de viata. Si vino si pe blogul meu. Se pare ca aflam despre noi de pe bloguri, mai multe decat am afla daca ne-am suna. Apropo, eu am acelasi numar de telefon, respectiv 0727 203 153.
    Pupici.

  3. „nicio lună”?..greşealăăă!!!!
    „nici o lună” e mai corect (pt aşa ceva ai fi obţinut o riglă la palmă de la profu’ de română)

    • nu m-am uitat de multa vreme pe blog. da, ai dreptate. merit o nota mica, dar n-as fi lasat-o pe profa de romana sa-mi dea o rigla 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: