Omul Mile…

De ieri de la prânz de când am auzit ştirea la tv că Mile Cărpenişan a murit, tot aştept ca cineva să revină cu o erată, să spună că nu este adevărat. Cred că toţi cei care au apucat să-l cunoască măcar puţin trăiesc acest sentiment. Am impresia că în curând Mile va intra într-o nouă transmisie în direct, cu microfonul galben în mână, şi o să ne spună zâmbind că e aici, că nu s-a întâmplat nimic grav.

Mile Cărpenişan a avut un merit mare, ştia să fie om, şi ştia să îţi arate acest lucru. Nu pot spune că am fost prieteni şi totusi regret ca şi cum am pierdut cel mai bun prieten.

I-am văzut adevărata faţă după ce am plecat de la Antena 1. Eram de scurtă vreme la TVR şi urma să plec în Serbia şi Kosovo, oarecum pe cont propriu, nu în obişnuitele deplasări ale jurnaliştilor cu armata. Mă documentasem, îmi făcusem planuri ce reportaje urma să fac, dar mă tot gândeam să îl sun şi pe Mile să îi cer câteva sfaturi, el fiind considerat expert în zonă. Aveam însă o oarecare reţinere pentru că nu mai eram colegi de trust. Până la urmă l-am sunat. Mile a fost nu doar prietenos, s-a purtat ca şi cum ar fi fost fratele meu mai mare. Mi-a dat nu doar sfaturi, ci mi-a vorbit şi de alte subiecte care se puteau face şi pe care el nu apucase să le facă. Mai mult decât atât mi-a recomandat să mă cazez la un alt hotel decât cel la care îmi făcusem rezervarea, hotelul unui sârb de naţionalitate română -Nelu ( unde a stat şi el şi mulţi jurnalişti români trimişi acolo de Mile). Am fost trataţi super. Mi-a mai atras atenţia să ne cazăm doar în Serbia şi să avem grijă să ieşim din Kosovo înainte de lăsarea întunericului, pentru că altfel riscam să fim atacaţi, având maşină cu număr de România şi inscripţionată cu sigla TVR ( era imediat după incidentul în care au fost ucişi doi albanezi , într-o manifestaţie, din cauza gloanţelor de cauciuc trase de jandarmii români din trupele ONU de menţinerea păcii). Pe parcursul deplasării mele, am mai vorbit cu Mile la telefon, era mereu vesel, deschis şi simţeam că se bucură că poate fi de ajutor.

De aceea nu mă mir că Mile a murit încercând să salveze un om, pentru că eu cred că el ajuta mereu pe cineva şi o făcea firesc , fără să ceară nimic în schimb. Îţi mulţumesc încă o dată Mile. Să-ţi fie bine în deplasarea în care ai plecat.

Dumnezeu să te odihnească în pace!

Anunțuri
Published in: on Martie 23, 2010 at 5:40 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://cameliacsiki.wordpress.com/2010/03/23/omul-mile/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: