Ghiţă

Imaginea lui Ghiţă – băiatul de la cantonul din Timişul de Jos, judeţul Braşov, încă mă mai urmăreşte. Deşi cred că au trecut mai mult de 12 ani de când l-am cunoscut. Lucram în presa locală la „Monitorul” şi în cea centrală la „Evenimentul Zilei”.

Ghiţă a fost găsit în pădurea de lângă Lacul Noua. S-a crezut iniţial că era un fel de copil sălbatic, care a crescut în pădure. Avea malformaţii din naştere , „gură de lup”, „buză de iepure”, doar câte trei degete ca nişte cioturi, retard mintal şi nu putea comunica decât ţipând ca un animal. Nu îmi amintesc exact cum au numit doctorii care l-au consultat boala sa…

Ghiţă s-a născut într-o familie sărăca, nu mai avea mamă, iar tatăl îl ţinea ascuns în casă. Dacă părinţii ar fi intervenit când era mic putea să arate măcar cât de cât normal, dar se putea recupera şi fizic. Cred însă că nu total. Ai lui nu au ştiut. Săraci, analfabeţi…

Copilul a fost descoperit pentru că a scăpat din curtea casei şi a fugit în pădure. A fost găsit abia a doua zi. Dincolo de senzaţionalul poveşti, am încercat să îl ajutăm cumva. Evenimentul Zilei nu a dorit să se implice, însă şefii de Monitorul m-au susţinut.

Pe timpul campaniei, Ghiţă a primit de la cititorii ziarului mâncare, îmbrăcăminte, mobilier şi multe alte lucruri necesare lui.  Impresionat de campanie, patronul Hotelului Carmen din Predeal l-a „infiat”, având acelaşi scop cu cel urmărit de noi la ziar, posibilităţi materiale şi un fiu chirurg. ..Ghiţa a fost văzut de medici pe banii omului de afaceri, nu putea fi salvat total, dar se putea recupera foarte mult…oricum înfăţişarea tânărului l-a făcut pe tatăl său să îl ţină ascuns în casă, pentru că oamenii se speriau de el pe stradă.

Regretul vieţii mele a fost acela că tatăl lui Ghiţă a refuzat să îl lase pe fiul său să se opereze  în ultimul moment. Era totul planificat, însă ne-a explicat că s–a răzgândit şi că el crede că lui Ghiţa îi va fi mai uşor să trăiască aşa cum a trăit toată viaţa…

Nu ştiu ce face astăzi, Ghiţă. Nu am mai ţinut legătura cu tatăl lui. Prin 2004, cred, în drum spre Braşov, am oprit la cantonul din Timişul de Jos, tatăl lui Ghiţă nu era acasă. Dar el era la geam…închis în casă. Nu cred că m-a mai recunoscut… pentru că s-a ascuns speriat.

V-am povestit de Ghiţă pentru că totdeauna când mă gândeam la el, pe perioada campaniei, mă impresiona faptul că nu putea comunica în niciun fel pe care să îl percep. Cred că mai bine de un an, eu am tot fost în vizită în casa lor cu pachete de la redacţie. Mă adresam mereu şi lui, chiar dacă tatăl lui mă privea uneori nedumerit… Prima oară când m-a văzut a început să urle ca din gură de şarpe, am ieşit din casă ca să nu îl speriu. Cu cât veneam mai des, simţeam însă că se obişnuieşte cu mine…Într-o zi  însă, am perceput că parcă ar vrea să îmi spună ceva…S-a apropiat singur de mine, mi-a zâmbit şi şi-a ridicat mâinile spre faţa mea, apoi a fugit parcă ruşinat.Nu ştiu la ce s-a gândit, dar ştiu că în acel moment am comunicat…Singura dată.

În cinstea lui Ghiţă, dar pentru copiii autişti pe 1 noiembrie NU intra pe Facebook sau Twiter pentru a susţine persoanele afectate de autism!  Mai multe amănunte, vezi mai jos:

Communication Shutdown + Donate Locaţie: ROMANIA
Anunțuri
Published in: on Octombrie 26, 2010 at 10:28 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://cameliacsiki.wordpress.com/2010/10/26/ghita/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: