Micaela Ghițescu este singura româncă decorată de președintele Portugaliei

Micaela GhitescuGhitescu Historia.roOrdem_infante_d._henriqueO mai știți pe Micaela Ghițescu? V-am povestit despre ea când am cunoscut-o anul trecut. Este cea mai prolifică traducătoare româncă din literatura portugheză și braziliană. Doamna despre care v-am povestit că m-a cucerit din primul minut în care i-am pășit în casă, datorită nobleței sale sufletești și a felului ei umil, dar grandios totodată de a se purta și de a vorbi. Apoi… ați văzut-o la Ora Regelui​. M-ați felicitat pentru alegere! A fost una dintre emisiunile mele care s-a bucurat de succes din nou datorită doamnei Ghițescu.

Pentru mine este un model…nu doar prin ceea ce a realizat, ci mai ales datorită modului demn prin care a pășit în cei peste 80 de ani de viață. Cum a reușit să se ridice după ce a cunoscut iadul temnițelor comuniste și mai apoi cum a reușit să rămână caldă și modestă, să nu-și plăngă de milă, să nu epateze, să nu deranjeze deși este una dintre marile noastre personalități culturale.

Micaela Ghițescu mi-a făcut deosebita onoare să mă invite la ceremonia la care, astăzi, președintele Portugaliei i-a înmânat cel mai mare ordin al statului portughez. A fost singurul român decorat cu ocazia acestei vizite oficiale a președintelui Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, în România.

Nu m-am putut abține să nu filmez, povestea ei trebuie luată model de cei care, prea ocupați de cotidian și neatenți la frumusețile și oamenii măreți care ne înconjoară și ne îmbogățesc viețile, trec indiferenți pe lângă astfel de evenimente.

Povestea pe scurt a fost difuzată la Telejurnalul TVR1 , dar și la Ora de Știri, de pe TVR2, însoțită și de o dezbatere a ambasadorului român în Portugalia,Vasile Popovici, în seara acesta: http://stiri.tvr.ro/traducatoarea-micaela-ghitescu-singurul-roman-decorat-la-bucuresti-de-presedintele-portugaliei_61887.html

sursă foto 2: historia.ro

Anunțuri

The URI to TrackBack this entry is: https://cameliacsiki.wordpress.com/2015/06/18/micaela-ghitescu-este-singura-romanca-decorata-de-presedintele-portugaliei/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: