Margareta a României

Mâine, Principesa Margareta îşi serbează ziua de naştere…

Şi tot mâine, dar seara, dacă vă uitaţi pe TVR 1, la ora 21.10, îi este dedicat un documentar aniversar ” Margareta a României”.

Venirea pe lume a primei dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai şi Reginei Ana  a mai adus şi ceva  bucurie fostului monarh, care se afla de un an în exil fortaţ. 

Principesa Margareta este cea care continuă să reprezinte România în lume, în numele Regelui Mihai şi a Casei Regale a României. Şi pentru că am avut ocazia să o întâlnesc afară la câteva manifestări ( la Belgrad şi în Londra) vă pot spune că o face cu mare mândrie şi că reuşeşte să mai spele din imaginea proastă pe care ne-o fac alţi români în lume.

În documentarul care se va difuza joi, 26 martie 2009, la TVR 1, Principesa şi fosta ei dădacă povestesc despre copilaria Margaretei. Totodată puteţi vedea şi câteva imagini care nu au mai fost difuzate, filmate de Regele Mihai prin anii 60, pe când fiicele sale erau înca foarte mici. 🙂

Aniversarea Margaretei va aduce din nou în România mai multe capete încoronate din întreaga Europa. Unii dintre ei au vizitat deja România în vara anului trecut, cu ocazia întoarcerii oficiale a Regelui Mihai la Peleş.

Published in: on martie 25, 2009 at 7:17 pm  Comments (3)  

Un sud-african i-a sărit în ajutor fetei fără picioare

flori

Vă amintiţi de Corina Silistru, tânăra rămasă fără picioare în urma unui accident de tren? În noiembrie, am prezentat la Jurnalul TVR 1 povestea ei în cadrul campaniei „Împotriva tuturor piedicilor”. Vă povesteam atunci că tânăra din Buftea a continuat să lupte cu viaţa în ciuda faptului că a rămas fără picioare de la genunchi în jos, după ce trenul i le retezase.

aici povestea din noiembrie 2008:

http://www.tvr.ro/articol.php?id=51773&c=131

Povestea Corinei a impresionat lumea aşa că am transformat totul într-o campanie. În decembrie 2008, deşi Corina nu a cerut nimic, Jurnalul TVR a vorbit despre chinurile ei, povestind cât de greu îi este atunci când spală rufe. Neavând bani pentru o maşină de spălat, fata spăla rufele cu mâna. Operaţiunea aceasta presupune să stai pe loc mai mult timp, iar Corina nu putea să stea în acelaşi loc mai mult de cinci minute sprijinită pe proteze . Aşa că era nevoită să le scoată şi se spele stând pe bonturi. Povestea aceasta mi-a spus-o doar mie, fără să o filmez, fără să ceară ceva.

Mi s-a părut nedrept să se chinuie pentru doar opt -zece milioane cât costă o maşină de spălat. Am vorbit cu şefii mei să facem ceva să o ajutăm, însă legea ( prost făcută) nu permite televiziunii publice să-i cumpere direct fetei o maşină de spălat ( sunt fonduri care ar trebui justificate, pentru orice achiziţie e nevoie de licitaţie -lucru care ar fi durat şi ar fi complicat campania). Singura posibilitate, adică cea mai rapidă, era să difuzăm povestea şi să aşteptăm să se ofere cineva să-i cumpere direct maşina de spălat, fără a ne trimite nouă bani. Lucru pe care l-am şi făcut.

aici povestea :

http://www.tvr.ro/articol.php?id=54299

Nu m-am aşteptat la prea multe, însă la doar o zi după difuzarea reportajului, un telespectator din Baia Mare a reacţionat. Ne-a sunat şi i-am dat numărul Corinei. Era chiar Ajunul Crăciunului, însă acest lucru nu l-a împiedicat pe om să meargă la poştă şi să-i trimită Corinei banii pentru maşină. Mai mult decât atât, telespectatorul nu a vrut să ne spună numele său întreg şi nu a dorit să fie filmat. Mi s-a părut admirabil, mai ales că există foarte puţini români care se mai implică în acţiuni de acest gen absolut fără niciun interes.

aici povestea din Ajunul Crăciunului:

http://www.tvr.ro/articol.php?id=54379&c=49

De curând, la scurt timp după ce am intrat în concediu de maternitate, am mai avut parte de o altă surpriză plăcută. Am primit un telefon din Oradea, de la un alt domn inimos. După accent am realizat că nu este român.Văzuse şi el povestea Corinei şi voia să-i pună proteze noi, dar nu reuşea să dea de noi.

Corina mergea pe protezele ei vechi, pe care le folosea însă cu câteva perechi de şosete pentru că se tociseră bonturile şi voia să acopere astfel diferenţa. La început am fost destul de sceptică, dar Jaco, aşa îl cheamă pe domnul din Oradea, a insistat, ba chiar a pregătit totul. A plătit costul biletelor de tren pentru ca fata din Buftea, însoţită de prietenul ei, să ajungă în Oradea. Acolo a cazat-o timp de o săptămână în centrul de protezare condus de el. La sfârşitul acestei săptămânii, Corina a primit noua pereche de proteze. Un cadou neaşteptat  chiar în ajunul zilei de 8 Martie.

aici povestea difuzată sîmbătă de Jurnalul TVR 1:

http://www.tvr.ro/articol.php?id=58976&c=47

Ei bine, Jaco nu este român. Este sud-african, stabilit în România. Un om extraordinar, îmi povesteşte Corina. El  vrea să se implice şi mai mult. Îşi doreşte să deschidă împreună cu Corina o asociaţie a persoanelor cu amputaţii. Pentru aceasta i-a plătit deja Corinei costul internetului pe şase luni, rugând-o să caute şi alte persoane care au amputaţii şi să deschidă  asociaţia pentru a-şi putea apăra drepturile! Extraordinar,nu ?

Corina face demersurile pentru a-şi instala Internetul. Dacă până atunci aflaţi de alte persoane, asemeni Corinei, puteţi să postaţi aici mesajul pentru ca eu să-l transmit mai departe.

 

Şi dacă nu v-am descreţit fruntea cu povestea Corinei, îi las pe Ruxandra Gheorghe, Mihai Florea, Florin Dobre şi Violeta Târnacop să o facă cu ultimele două poveşti  din campania Jurnalului TVR „Un muzeu pentru tine”, difuzate  sâmbătă şi duminică:

aici reportajul de sămbătă:

http://www.tvr.ro/articol.php?id=58978&c=131

şi aici duminică:

http://www.tvr.ro/articol.php?id=59020&c=65

Şi să nu uit: „La mulţi ani…femeilor şi  mămicilor care sărbătoresc 8 Martie!”

Published in: on martie 8, 2009 at 11:02 am  Comments (10)  

Un mărtişor şi două muzee pentru tine

V-am rămas datoare cu muzeele Ruxandrei Gheorghe, reportaje filmate şi montate de Mihai Florea, difuzate în această sămbătă şi duminică:

Să vizităm Muzeul Militar Naţional

Jurnalul TVR continuă campania „Un muzeu pentru tine”.De această dată, vă invităm să descoperiţi secretele armatei române de-a lungul vremii, păstrate într-un loc încărcat de istorie – Muzeul Militar Naţional.
http://www.tvr.ro/articol.php?id=58535&c=99
 
Muzeul Ceasului aşteaptă vizitatori

Uitate de români, muzeele din ţară adăpostesc piese unice, a căror valoare o cunosc doar muzeografii şi… străinii.Muzeul Ceasului din Ploieşti e renumit în Austria şi Marea Britanie.

http://www.tvr.ro/articol.php?id=58583&c=99

martisor
Published in: on martie 1, 2009 at 8:22 pm  Comments (3)