Ora Regelui va fi difuzată doar în 24 Mai 2014

Mâine nu avem „Ora Regelui”, din păcate! Se transmite live o competiție sportivă, care se desfășoară chiar la ora 13.00. Ne vedem sâmbăta viitoare! Vă pregătesc lucruri foarte frumoase, până atunci puteți vedea reportajul cu aurul antic al României.
Aici:

Sau alte reportaje de pe blog.

 

Ora Regelui

Dacă sâmbătă ați ratat emisiunea, vă invit să o vizionați aici.

http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-211607
Sâmbătă, 19 aprilie 2014, Televiziunea națională a difuzat a optzeci și noua ediție a emisiunii “Ora Regelui”. TVR 1, ora 13. Producător: Lidia Voicu. Realizator: Camelia Csiki.

Sumarul:
1. Emisiunea difuzată în ajunul Sfintelor Sărbători de Paşte readuce aminte publicului Paștele din anul 1992. Atunci, Regele Mihai a fost lăsat de autorităţile române să petreacă acasă sărbătorile pascale. Despre cum a fost primită Majestatea Sa, după 43 de ani de exil, de români, vorbeşte regizorul Sorin Ilieşiu.
2. Invitatul emisiunii este publicistul Marius Ghilezan, apropiat al liderului ţărăniştilor Corneliu Coposu. Marius Ghilezan povestește despre încercările Regelui Mihai de a se întoarce acasă, susţinute de ţărănişti, dar şi despre încercările eşuate de a reinstaura monarhia încă din anii ’90. Un interviu emoţionant şi plin de informaţii preţioase despre situaţia ţării din primii ani de după Revoluţia din 1989. Interviul se dorește a fi şi un omagiu adus lui Corneliu Coposu, de la naşterea căruia se împlinesc, anul acesta, 100 de ani.
3. Agenda, pe scurt, vine cu ultimele vești despre activitatea Familiei Regale a României.

Despre relaţia lui Grigore Antipa cu Regii României, la „Ora Regelui”

10 mai Carol I cu Elis Pelesmuzeul-antipa-inaugurat-carol-i_86574700Antipa fotoAntipa peste in delta4-antipa-in-birou_51177600ANTIPA SI CAROL IN DELTA

Sâmbătă, 5 aprilie, o nouă premieră Ora Regelui , de la ora 13.00, la TVR 1, TVRi şi pe TVR+.

http://www.tvr.ro/despre-relatia-lui-grigore-antipa-cu-regii-romaniei-la-ora-regelui_7715.html#view

Sâmbătă, pe 5 aprilie, Ora Regelui aduce telespectatorilor TVR 1 povestea legăturii speciale pe care a avut-o biologul Grigore Antipa cu Regii României. Această relaţie apropiată a dus la  progresul României din aceea vreme şi la construirea unui important edificiu de istorie naturală, de care copiii se bucură şi astăzi. Grigore Antipa l-a cucerit pe Carol I ducându-l în Delta Dunării şi arătându-i bogăţiile ţării noastre. Mai multe despre acest subiect, precum şi despre altele, aflăm în ediţia de sâmbăta aceasta a Orei Regelui, de la TVR 1, TVRi şi TVR+, la ora 13.00.

Cu sprijinul Regilor Carol I şi Ferdinand, naturalistul a pus la cale primul plan de exploatare raţională a pescăriilor din Lunca şi Delta Dunării şi de la limane şi a deschis cherhanalele, sporind producţia de peşte a României. Totodată, a îmbunătăţit condiţiile de viaţă ale localnicilor. Legătura academicianului cu Familia Regală a durat până la moartea sa, în 1944, şi a adus beneficii importante Românei.

Prezenţă regală în plenul Parlamentului României: ASR Principesa Moştenitoare a participat la şedinţa solemnă a Parlamentului, la sărbătorirea a 10 ani de la aderarea Romaniei în NATO. Politicienii au invocat aportul esenţial pe care l-a avut Regele Mihai la integrarea ţării noastre în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Reşedinţa ambasadorului Franţei în România a fost gazda unei ceremonii în timpul căreia Fundaţia Principesa Margareta a încheiat un acord de colaborare cu cea mai mare asociaţie franceză de ajutorare a vârstnicilor. După modelul dezvoltat la nivel mondial de francezi, Alteţa Sa Regală doreşte să deschidă o reţea naţională de voluntari care să-i ajute pe vârstnicii din România.

Furnizorii Casei Regale au deschis Asociaţia Furnizorilor Regali. O asociaţie similară funcţionează în Marea Britanie de mai bine de 100 de ani. Mai multe despre acestea aflăm pe 5 aprilie, la Ora Regelui.

Şi tot atunci, consilierul onorific al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai povesteşte despre vizita la Londra, din luna martie, a Alteţelor Lor Regale Principii Margareta, Radu şi Nicolae.

Din emisiune nu lipseşte agenda pe scurt, cu ultimele veşti din viaţa şi activitatea Familiei Regale a României, dar şi a asociaţiilor monarhiste din ţară.

Ora Regelui se difuzează de la ora 13.00, la TVR 1, TVR Internaţional şi online, pe TVR+. Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

 

Producător : Lidia Voicu

Realizator : Camelia Csiki

 

 

 

Mazilirea lui Constantin Brâncoveanu

Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la mazilirea lui Constantin Brâncoveanu. Decizia politică a Porţii Otomane avea să se încheie cu martiriul public al întregii familii de parte bărbătească. 2014 a fost declarat “Anul Constantin Brancoveanu”, un omagiu adus unuia dintre cei mai longevivi conducători încoronaţi ai Ţărilor Române.
Aveți aici reportajul de la Telejurnalele TVR1 și TVR2.


Și aici o scută poveste “tradusă” pe înțelesul tuturor…Sigur, întreaga poveste e ceva mai complicată! 🙂

“Brâncoveanu a fost mazilit ( n.p. îndepărtat de la domnie) de turci chiar în 24 Martie 1714, la București. După mazilire, Brâncoveanu şi familia sa, au fost duşi la Istanbul şi închişi la Edicule, temuta închisoare a celor şapte turnuri. Aşa şi- încheiat domnia Constantin Brâncoveanu, după ce s-a aflat la conducerea Ţării Româneşti timp de jumătate de veac.

Turcii l-au acuzat pe domnul Țării Românești că ar fi acumulat o avere impresionantă şi l-au poreclit “Prinţul Aurului”. Au încercat și să-i confiște întreaga avere. Domnitorul s-ar fi putut salva daca le-ar fi dat turcilor 20.000 de pungi cu aur, dar a refuzat. Există oameni care caută şi astăzi o presupusă comoară despre care se spune că domnitorul ar fi ascuns-o sub o mănăstire din Mehedinţi, acum 300 de ani.

Constantin Brâncoveanu a fost ucis în 15 august 1714, chiar în ziua în care a împlinit 60 de ani. Împreună cu cei patru fii ai săi şi sfetnicul şi ruda sa, Ienăchiţă Vărărescu, au fost scoşi din închisoare, duşi în piaţa Seraiului şi torturaţi.

Execuţia s-a făcut în prezenţa sultanului Ahmed al III-lea şi a marelui vizir, a unor diplomaţi şi a soţiei domnitorului.

Brâncoveanu a fost torturat pentru a-şi declara imensele averi. Domnitorul a uimit prin sacrificiul său, l-a înfruntat pe sultan şi i-a refuzat fără să stea pe gânduri oferta de a-i cruţa viaţa celui mai tânăr dintre copii, Matei, în schimbul trecerii acestuia la mahomedanism.
În 1992 a fost numit Sfânt Martir al Bisericii Ortodoxe Române împreună cu cei patru fii ai săi”

Pe larg povestea ultimului domnitor ortodox al Țării Românești o puteți citi accesând link-ul aesta:

http://stiri.tvr.ro/constantin-brancoveanu-ultimul-domn-ortodox-al-tarii-romanesti_41351.htmlImagine

“ORA REGELUI”, emisiunea din 22 Martie 2014

ora regelui sigla

Dragii mei, 

 

Pentru cei care nu ați rezistat “ispitei” și ați ieșit la plimbare sâmbătă, când a fost o zi superbă, și ați pierdut emisiunea realizată de mine, o puteți vedea aici: 

http://www.tvrplus.ro//editie-ora-regelui-202405

 1. Primul subiect este , așa cum v-am obișnuit, o exclusivitate. Alteța Sa Regală Principele Radu vorbește pentru prima oară despre turneul pe care l-a făcut Regele Mihai pentru integrarea României în Nato și Uniunea Europeană. Turneul a început în 1997, la scurt timp după revenirea definită în România a Majestății Sale și a durat câțiva ani. Guvernul României din aceea vreme și cel care i-a urmat au cerut ajutorul Regelui Mihai pentru a reprezenta România în lume. Deși aportul Majestății Sale a fost unul major, Regele Mihai nu a vorbit niciodată în public despre contribuția Sa la acest act istoric.

2. Republică versus Monarhie – aflăm ce Românie își doresc oamenii și cine vor să-i reprezinte.

3. Portretul Principesei Moștenitoare Margareta în prag aniversar.

4. Agenda vizitelor externe pe care Casa Regală a României le-a făcut în primele luni ale anului 2014.

5. Povestea clădirii în care funcționează Muzeul Național de Geologie al României, o altă clădire ctitorită de Regele Carol I.

 

Ora Regelui – 8 Februarie 2014

Mulțumesc că v-ați uitat sâmbătă la emisiunea realizată de mine. Deși a fost reluare, ediția despre palatul în care a copilărit Regele Mihai, cea cu lecția de istorie susținută de David, un puști de numai 8 ani, cu reportajul despre tinerii talentați bursieri ai Fundației Principesa Margareta și, nu în ultimul rând, conținând prețioasele mărturii ale Dianei Mandache despre primul album istoric “Regele Mihai”, a adus un vârf de audiență de 1,5 puncte de rating și o medie de 1,2. Aceasta în condițiile în care am concurat cu prima zi călduroasă ( de primăvară chiar), am fost difuzați sâmbătă la prânz, și în reluare.
Sperăm să râmâneți fideli în continuare. Curând revenim în premieră!

Cei care nu au apucat să vadă ediția de sâmbătă, 8 Februarie 2014, o pot accesa urmând link-ul de mai jos.

http://www.tvrplus.ro//editie-ora-regelui-185204

Întoarcerea Regelui…

Dragii mei,

În acest documentar avem informații despre retrocedarea Castelului Peleș Majestății Sale Regelui Mihai, în anul 2008. Documentarul începe cu o filă de istorie, un arbore genealogic al Casei Regale a României. Întregul film, care cuprinde și mici reportaje difuzate la Telejurnal, vorbește despre pregătirile și emoția întoarcerii la Castelul Peleș a Regelui Mihai după o absență de mai bine de 60 de ani. Documentarul vă aduce și povestea aniversării Nunții de Diamant a Majestățiilor Lor, poveștiile Castelelor Peleș și Pelișor și multe alte istorioare prețioase. Avem și mărturii ale altor regi și prinți ai Europei, invitați ai Casei Regale a României, în România.

Aici aveți integral documentarul „Întoarcerea Regelui”. Am iubit mult și acest proiect! 🙂

Primul film românesc cu sunet

Doamna Manuela Cernat susține, eu o cred, că ar mai fi existat totuși un film cu sunet, puțin înainte: „Insula Șerpilor”. Nu avem dovezi pentru că a fost distrus. Se spune că cel mai probabil rușii l-au spart sau ars, în 44.

Se pare totuși că acela ar fi fost un film documentar și că nu era o producție integral românească.

Published in: on februarie 7, 2014 at 11:42 pm  Lasă un comentariu  

Sibiul, al 9 -lea fabulos!

Le-am redescoperit pe youtube 🙂 Și mi-a făcut plăcere să le revăd! 🙂

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

Primul ghid de patrimoniu, RePAD

Știți campaniile mele „Case care plâng” și „Comori în paragină”, difuzate în ultimii șapte ani la Telejurnalele TVR1 și TVR2?

Poate mare parte din ele găsesc acum și rezolvare. Proprietarii lor au primit soluții în primul ghid de patrimoniu din România:RePAD, al Loredanei Stasisin.

Published in: on ianuarie 19, 2014 at 12:15 am  Comments (1)