Retrospective de suflet

1. REGINE SI REGI In 2007, am inteles ca romanii sunt interesati si de alte povesti decat cele despre Monica si Irinel Columbeanu…Asta daca le dai…  

Locul I. Povestea inima reginei Maria…  Au fost cinci episoade, in mai. Si un film documentar in luna iulie. Au facut audienta mare. Nu s-a mai pastrat pe site-ul tvr decat un reportaj din seria de cinci… Destinul inimii reginei …

http://www.tvr.ro/articol.php?id=7326 

http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=1546 

Am muncit mult cu Grasu ( Catalin ) la realizarea lor. M-au ajutat mult si Ioana si Catalin, editori de montaj, si Zoli, sofer si fotograf in timpul filmarilor :).

Poate o sa reusesc, pe viitor, sa postez filmul documentar…  Cateva poze de la filmari, aveti mai sus…   

Locul 2  Principesa Marioara, Regina Iugoslaviei  Film documentar si reportaje la stiri, filmate tot cu Grasu. Audienta la fel de mare. 

 http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=1596

VA URMA

Mos Craciun

In Ajunul Craciunului am fost…Mos Craciun. Sau Craciunita, un mesager al colegilor mei, reporterii TVR. Am incercat sa-i facem fericiti pe Georgica si Alexandra, gemeni din satul Crisan, comuna Ribita, judetul Hunedoara….

Zambetul lor m-a cucerit…

Ascultati povestea lor, poate o putem ajuta pe Alexandra. Poate inca sa devina un copil normal…

POVESTEA ALEXANDREI SI A LUI GEORGICA,

da click

http://www.tvr.ro/articol.php?id=26342&c=47

CRACIUN FERICIT!

Edi

Nu o sa uit niciodata cum l-am cunoscut. Ma uitam pe fereastra apartamentului matusii mele. In blocul de vis-s-vis am zarit un capsor blond-blond, cu o freza ciudatica. Nu mi-am dat seama daca e baiat sau fetita, dar imi placea indiferent ce era. Eu aveam 12 ani, destul de mare ca sa nu ma stramb la oameni, dar cu toate acestea i-am scos limba ca raspuns la gestul sau…Acelasi 🙂

Asa l-am cunoscut pe Eduard George Atomei. Un pusti frumos foc, blond cu ochi albastri, pe care il placeau toate fetele din cartier. Eram ceva mai mica decat el, iar faptul ca ma placea se cam vedea si ma facea sa fiu tare mandra. Abia dupa trei ani aveam sa aflu ca stia si mama lui…

Edi a fost primul meu iubit, daca se poate spune asa avand in vedere ca ne-am sarutat de vreo doua-trei ori. Si primul care m-a parasit… Pentru totdeauna, in noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989.

Am fost suparata ca „m-a lasat cu ochii in soare” la primul meu revelion pe care parintii m-au lasat sa-l petrec acasa, in sufragerie, cu prietenii mei si cei ai fratelui meu. Vorbesc despre Revelionul din 89.

L-am vazut ultima oara pe Edi in 22 decembrie 89. Vazuse la televizor ce se intampla in Bucuresti si a fugit in centrul Brasovului. Nu a spus nimanui unde se duce. Mie si mamei lui ne-a spus ca va dormi la Stelica, prietenul lui cel mai bun, care locuia in cartierul Bartolomeu din Brasov. Nu era pentru prima oara, asa ca niciuna dintre noi nu ne-am ingrijorat. I-am spus sa aiba grija pentru ca incepuse nebunia cu Revolutia. Mi-a promis ca ne vom vedea peste cateva zile si ca , negresit, va veni la petrecerea de Revelion.

Nu stiu de ce nu m-am gandit ca i se poate intampla ceva. Stiu doar ca am fost foarte, foarte suparata pe el pentru ca nu a mai aparut sa vorbim despre petrecere si imi amintesc ca m-am simtit si mai prost cand parintii mei m-au intrebat de ce nu este si Edi, alaturi de ceilalti prieteni la mica noastra petrecere. Ma hotarasem sa nu-i mai vorbesc niciodata…

In dimineata de 4 ianuarie 1990, la cateva zile dupa disparitia lui Edi, mama mea a venit la mine in camera si m-a trezit. M-am uitat la ea si am vazut ca avea lacrimi in ochi, nu stia cum sa imi spuna…M-a lua in brate si mi-a zis ca ma roaga sa ma imbrac si ca apoi vrea sa stam de vorba. Am intrebat-o ce s-a intamplat si nu mi-a raspuns. Se vedea ca o framanta ceva si nu stia cum sa imi spuna. Ma tot rugam sa spuna ce are. Nu a vrut. Mi-a spus ca mai intai vrea sa iau micul dejun. Am mancat repede, doar asa ca sa aflu ce avea sa imi spuna. Dupa cateva minute, am vazut-o alergand spre fereastra. A spus doar „Au venit!” si a inceput sa planga…Am sarit ca arsa la fereastra…Nu imi venea sa cred…Dintr-o masina neagra, mama lui Edi, complet imbracata in negru, cobora un sicriu, impreuna cu sotul ei, fratele meu si cativa veri de-ai mei. Toti plangeau.

„Nu imi vine sa cred! Ati stiut toti si mie nu mi-a spus nimeni!”, am inceput sa tip si sa plang…In sicriu era Edi…Mama lui l-a cautat la prieteni, la colegi, la rude, din spital in spital incepand din 23 decembrie 1989. L-a gasit abia in dimineata aceea, la morga centrala din Brasov. Edi a murit impuscat in gat, in noaptea din 22 spre 23 decembrie 1989. Nimeni nu stie exact cum.

La priveghiul din aceea seara, cand am intrat in casa, mama lui Edi, a inceput sa tipe: „Edi, a venit Cami! HAI, DESCHIDE OCHII SI VORBESTE-I! A venit ea la tine, nu mai trebuie sa mergi tu la ea. Uite, aranjeaza-ti parul cu gel si da-te cu parfum, asa cum faceai inainte sa te intalnesti cu ea! Edi, mama. Deschide ochii!”

Din aceea zi mi-a trebuit un an intreg ca sa mai pot intra in casa familiei Atomei. Adunasem cartile pe care mi le-a imprumutat Edi, inainte sa moara, si voiam sa i le inapoiez Anettei. Cand in sfarsit m-am hotarat, mama lui m-a rugat sa intru in camera lui si sa i le asez chiar eu in biblioteca. Camera era exact asa cum mi-o aminteam, nu lipsea nimic. Ba chiar mai mult pe spatarul unui scaun era o pereche de pantaloni care ii apartinea lui Edi. Pregatiti parca sa-i imbrace. Aveam o senzatie ciudata ca Edi traieste si ca va intra in camera din moment in moment…Mi-au dat lacrimile si am fugit din camera lui, din casa lui….

Dupa cativa ani, pe cand lucram la un ziar din Brasov, am incercat sa aflu cum a murit Edi. O tanara i-a povestit Annetei, ca ar fi fost cu el atunci. Il cunoscuse cu doar cateva ore inainte pe holurile Hotelului Aro din Brasov, unde erau mai multi adolescenti. Se constituisera intr-un grup de voluntari care voiau sa lupte impotriva teroristilor care trageau dinspre Parcul Central din Brasov spre Consiliul Judetean de azi si Hotelul Aro. Cu mine nu a vrut sa vorbeasca, pentru ca eram ziarista.

Stelica, prietenul lui Edi, a plecat acasa cand a vazut ca se trage cu gloante adevarate si ca mor oameni. Edi a vrut sa ramana, sa salveze Brasovul de „teroristi”. In jur de ora 2.00 noaptea, Edi si un grup de tineri au iesit din Aro. Dupa cateva secunde a inceput sa se traga. Fata aceea a reusit sa se arunce pe burta si sa se tarasca pana in  parcare, unde erau mai multe Dacii. A stat acolo ascunsa cateva ore. Asa a scapat. Edi nu a mai apucat…Nimeni nu a putut anunta familia Atomei, pentru ca Edi nu avea asupra lui niciun act.

Asta e tot ce am putut afla, desi au trecut de atunci 26 ani. (n.r. astăzi 23 Decembrie 2015).

Comunismul in decembrie 2007

Saptamana asta o sa-mi amintesc cum era comunismul. Ma ajuta mult si cateva imagini senzationale ale regizorul Mihai Constantinescu. Mi-a dat mana libera sa ma joc cum vreau eu cu ele. Rezultatul imi place si ma trec fiorii cand imi amintesc …

va promit o poveste, zi de zi  la 19,.00. la tvr1. sau da click si vezi mai jos:

 AZI e ultima.

7. Mos Gerila!

http://www.tvr.ro/articol.php?id=26238&c=131

6. clasa muncitoare, cersetoria, prostitutia si industrializarea

http://www.tvr.ro/articol.php?id=26195&c=131

5. Am cravata mea sunt pionier….

http://www.tvr.ro/articol.php?id=26050&c=131

4. Povestea decretului care a ucis peste 10 mii de femei in Romania.

http://www.tvr.ro/articol.php?id=25908&c=131

 3. Va mai amintiti de cartela alimentara din comunism??? Asta e povestea mea numarul trei.

http://www.tvr.ro/articol.php?id=25805&c=131

2. Colectivizarea -printre primele masuri dure ale comunismului.

http://www.tvr.ro/reportaj.php?play=25550

1. Cum ne-am procopsit cu comunismul:

http://www.tvr.ro/reportaj.php?play=25479

Povestiti si  voi cum va amintiti comunismul…

ELODIA DIN AMERICA

Stiu ca personajul si subiectul va enerveaza. Dar reportajul asta m-a distrat…

Un poliţist şi-o soţie dispărută O Elodia, şi în America• Subiectul fierbinte al presei americane din ultimele zile este dispariţia unei soţii de poliţist • Deşi sergentul susţine că nevasta lui a fugit cu un amant, americanii de rînd sînt convinşi poliţistul a ucis-o din gelozie Americanii au şi ei Elodia lor.

Subiectul preferat ale mass-media de peste ocean din ultimele zile este dispariţia lui Stacy Peterson dintr-un orăşel de lîngă Chicago. Soţul ei, un poliţist de cartier, susţine că Stacy a fugit cu un amant. Dar multă lume e convinsă că el a ucis-o într-un moment de furie şi apoi a ascuns cadavrul. Uluitoare asemănare cu cazul Elodia, cel puţin sub aspectul scenariilor de tot felul vehiculate în presă.O dispariţie intens mediatizată Elodia a dispărut pe 29 august. Tot pe 29, dar octombrie, s-a volatilizat din Bolingbrook, Illinois, şi americanca Stacy Peterson. Şi una şi cealaltă sînt soţii de poliţişti. Amîndouă au dispărut misterios, fără să lase niciun indiciu, amîndouă erau mame devotate, iar acum sînt căutate prin păduri şi prin lacuri de către autorităţi, sub privirile atente ale opiniei publice. „Îndureraţii“ soţi susţin aceeaşi variantă: femeile şi-au luat lumea în cap şi au fugit cu amanţii. Elodia a lăsat în urmă un copil de 3 ani, Stacy unul de 2 şi altul de 4 ani. În ce condiţii au dispărut femeile nu se ştie. Se ştie însă că ambele dispariţii au survenit la scurt timp după ce femeile şi-au anunţat soţii că vor să divorţeze. Căutarea se face cu tam-tam. Presa americană scrie zilnic noutăţi în cazul nevestei de poliţist dispărută, la fel şi cea din România despre Elodia şi Cioacă. Nu lipsesc desigur scenariile care mai de care mai deochiate promovate de tabloide. Detalii la indigo Cele două poveşti, despărţite geografic de mii de kilometri, sînt şocant de asemănătoare pînă în cele mai mici detalii. Chiar şi semnalmentele Elodiei de Chicago sînt cam aceleaşi cu ale braşovencei: 157 cm, 45 kg, şatenă cu ochi căprui, o garoafă roşie tatuată pe fund şi nişte cireşe pe coapsa stîngă. Are 23 de ani, cu 30 mai puţini decît poliţistul. După spusele poliţistului american, odată cu Stacy, au dispărut şi nişte bani din casă, paşaportul ei şi nişte bikini. Cioacă susţine şi el că actele Elodiei, 2.000 de euro, bijuterii şi nişte haine ale acesteia sînt de negăsit. La fel ca în cazul din Braşov, mai multe persoane au început să o vadă pe dispărută în diferite locaţii, dar fără nicio dovadă că ar fi chiar ea. Rudele americancei au tocmit detectivi şi societăţi specializate în căutarea cadavrului, cu cîini şi avioane. Niciun rezultat. Şi în România, familia Elodiei a angajat un detectiv, iar organele de anchetă au scotocit pădurile cu cîini specializaţi. Dar fără elicoptere. Fosta soţie a murit în cadă Stacy nu e prima soţie a poliţistului Drew Peterson, cum nici Elodia nu e prima aleasă a lui Cioacă. Dar americanul l-a devansat, fiind la a patra căsătorie. Kathleen Savio, a treia nevastă, a murit în 2004 în condiţii suspecte, înecată în cada găsită fără apă. Totuşi, soţul n-a fost pus sub acuzaţie, deşi locuia deja cu Stacy, la cîteva clădiri depărtare. Asigurarea de un milion de dolari a revenit fiului cel mare, aflat în grija lui Drew. Sub insistenta presiune a rudelor care-l bănuiesc pe poliţist de crimă, autorităţile au dispus deshumarea trupului celei de-a treia soţii pentru o nouă autopsie. Pînă la raportul final, căutarea Elodiei din Bolingbrook continuă, în cercetare implicîndu-se de cîteva zile şi FBI-ul. Statutul lui Cioacă de Bolingbrook este şi el controversat. Nu este acuzat, doar bănuit de implicare în dispariţie, motiv pentru care şefii l-au trimis forţat în concediu fără plată pînă la elucidarea cazului. Timp în care sergentul pasionat de arme şi femei repetă întruna aceeaşi placă pe care o pune şi Cioacă: „Să vină acasă!“ Confesiunea din e-mail • Şi Stacy folosea Internetul pentru a face confidenţe prietenilor. Pe 17 octombrie, cu 11 zile înainte de dispariţie, i-a scris un e-mail unui bărbat în care se plîngea că are o căsnicie nefericită. The Chicago Sun Times a publicat acest mesaj al Elodiei din Bolingbrook scris cu puţin timp înainte de a-şi anunţa soţul că intenţionează să divorţeze: „Mă manipulează, mă controlează, e o relaţie abuzivă. Dacă mă vei păstra în rugăciunile tale, voi avea mai multă înţelepciune, protecţie şi tărie în ceea ce va urma“. Cît despre natura conversaţiilor virtuale pe care le avea Stacy, prietenul respectiv susţine că erau doar flirturi nevinovate.

Camelia Onciu

Sursa Monitorul Expres.

Vlad Petreanu -Realitatea TV

Azi mi-a spus  o colega ca Vlad Petreanu pleaca la Realitatea TV. Cred ca i se potriveste mai bine. E un tip serios, care a luptat mereu ca stirile Antenei 1 si 3 sa-si pastreze credibilitatea. Datorita lui s-au lansat multi in TV. De cele mai multe ori a avut mana buna…

Succes, Vlad!

Off…

Mi-aduc aminte ca in prima zi de lucru in redactia Antenei 1, dupa vreo 8-9 ani de presa scrisa, unul dintre editori mi-a spus sa-i fac un off. Nu stiam ce inseamna, dar pentru ca fusesem adusa  din Brasov, in Bucuresti de „buna”, mi-a fost rusine sa intreb.

Nu facusem televiziune pana atunci, dar aveam si eu orgoliul meu. M-am dus la un calculator ( al Mirelei Voicu, pe atunci lucra si ea la Antena 1) si am dat un search. Am gasit o groaza de stiri salvate in calculator sub denumirea  de „off”. Le-am deschis, am vazut ca sunt scrise cam la patru-cinci randuri. Am vazut ca dupa prima propozitie, reporterii pun patru stelute. „Aha!”, mi-am zis. E o stire pe scurt, un fel de sapou din presa scrisa, doar ca trebuie sa pun patru stelute! 🙂

 Uimirea mea a fost si mai mare cand editorul mi-a zis :”Foarte bine!”. 🙂 Nu prea intelegeam de ce a fost foarte bine, dar am zambit! Abia dupa o luna am indraznit sa intreb o reporterita ( brasoveanca de-a mea) ce inseamna acele stelute! „De acolo intra imaginile!” „Aha!”, mi-am zis din nou…

Azi imi voi povesti „oful” meu, care nu va fi de patru stelute si sigur nu va fi o stire pe scurt…

Asa am descoperit eu televiziunea. Nu de multi ani. Dar am simtit dupa o vreme si mai ales in ultimii doi ani ca „vad” in imagini si pot sa scriu dupa imagini sau cu imagini.

Am invatat in Antena 1, mii de secrete despre imagine si televiziune! Si asta in primul rand datorita lui Vlad Petreanu, care imi spunea zilnic: „Du-te la montaj! Stai la montaj!”…Dupa patru luni, mi-am zis ca nu imi place si ca vreau sa ma intorc in presa scrisa! Mi se parea greu sa depind de echipa, sa depind de cheful pe care il are colegul meu sa filmeze. Mi se parea greu sa zambesc mereu, chiar daca am probleme sau sa am grija sa fiu impecabila…

Vlad nu m-a lasat insa ! A avut incredere in mine si m-a trimis in tara, sa fac reportaje despre „Romania nevazuta”. Cameramanul meu era Victor Prunaru, director de imagine la Antena1. Este cel mai bun om de imagine cu care mi-a fost dat sa lucrez pana acum! El m-a invatat o groaza de lucruri. In saptamana in care am ajuns in judetul Brasov (acasa), mi-as fi dorit sa merg seara sa dorm la parintii mei. Victor nu m-a lasat! Mi-a spus ca ies din „spiritul filmarii”, ca emotiile care ma coplesesc acasa ma vor face sa nu mai dau tot ce am mai bun din mine pentru reportajele mele. „Ei, na! Oricum…sunt subiectele mele, eu le-am documentat, eu le-am gasit, eu le scriu si eu le povestesc, rolul tau este sa le filmezi!”, mi-am zis, dar n-am plecat acasa.

Am dormit la acelasi hotel cu colegii mei, iar seara, istoviti de munca, stateam pe teresa in fata unei beri si ii povesteam urmatorul subiect lui Victor, totul pana la ultimul detaliu. El  „il vedea” deja pe imagini, desi eu nu stiam prea bine atunci ce inseamna asta. Si el imi tot explica. Cand am facut primul stand-up cu el, l-am intrebat daca trebuie sa ma uit in obiectiv, pentru ca pusese camera destul de jos, aproape pe jos ( eu mi-s cam micuta 🙂 ). Mi-a spus sa ma uit unde poftesc, caci rolul lui este sa vina cu camera, sa imi caute ochii. Niciun altul nu mi-a spus asta dupa el, in toti acesti ani ai mei de televiziune. Am filmat atunci impreuna cu Victor cateva  reportaje de suflet; „Satul copiilor care fac copii”, „Povestea templului din pestera”, „Victoria, orasul fara biserici” si multe altele. A fost una dintre cele mai frumoase deplasari pentru mine, chiar daca nu mi-am putut vedea atunci parintii. Cand ne-am intors in Bucuresti, seara de seara, ieseam la bere cu Ruxi Oltean, una dintre cele mai bune fete de la montaj pe care le-am intalnit pana acum. Victor, eu si Rux am pus la cale „strategia de montaj”. De exemplu, povestea „Orasul Biciletelor{ ( Zarnesti), am montat-o mai mult in sepia ( alb-negru), iar trecerea timpului am sugerat-o cu ajutorul bicicletelor pe care Ruxi le-a facut sa mearga inapoi . Mi s-a parut fenomenal. Incepusem si eu sa am idei. Dupa ce a vazut reportajele Vlad a iesit din biroul  lui si a spus ; „Bravo, cum ati facut asta?” Stiam atunci ca intrebarea ii era adresata lui Victor, care fusese un fel de mentor si pentru el cu multi ani in urma…

Asa m-am indragostit de televiziune….Azi, de multe ori, seara inainte sa adorm ma gandesc cum pot sa pun o stire pe imagine, cum mi-ar iesi un s-up daca il inregistrez intr-un loc anume, cum ar trebui sa ma misc sau cum ar trebui sa vorbesc.

Am plecat din Antena 1 pentru ca am simtit ca nici cei de la care am invatat atatea nu mai credeau , atunci, in ceea ce faceau. Am ales TVR, unde ma simt bine. M-am acomodat mai usor decat credeam. Intr-un singur an,  am reusit sa fac doua filme documentar ( fiind novice in acest domeniu), o groaza de reportaje de suflet si chiar am castigat o bursa intr-una din redactiile BBC. Toate acestea, cred, au contribuit mai mult la formarea mea ca om de tv. Nu am nicio scoala de imagine, dar cred ca simt putin altfel. Am furat de la Victor cat am putut, de la Tavi Dimitriu, de la Dragos Veriga, de la Cristian Tamas, de la Sergiu Matei si multi alti fosti colegi din Antena 1 ( cei mai multi nu mai sunt nici ei acolo).

Carmen Moise a fost unul din cei mai buni reporteri de la care „am furat” din atitudine, din eleganta…Cred ca am mostenit de la tata ( care nu-i om de televiziune 🙂 ) ceva sensibilitate si de la Lucian Mandruta am furat ceva idei.

In TVR i-am descoperit pe Catalin Popescu, alias Grasu, sau pe Mihai Florea si pe altii, cu care am lucrat foarte bine si de la care cred ca am mai invatat cate ceva…Nu cred ca sunt cea mai buna, dar stiu ca sunt buna, ca simt imaginea, simt cadrele, simt subiectele si stiu ca pot face ca majoritatea sa iasa „beton”…Ultimele doua zile am simtit insa ca n-am mai reusit…si m-a durut.

Revin cu o rectificare…Mai jos vorbesc despre alti colegi din TVR, doi operatori carora nu vreau sa le dau numele, dar care m-au dezamagit de mai multe ori.

Am descoperit ca imaginea unor reportaje semnate de mine este slabuta, iar pe unul dintre materialele la care am lucrat mult sunetul era varza!!! Nu mi-a placut ca trebuie sa fiu supercifiala si  ca am mai avut probleme cu cei doi colegi cu care am filmat aceste materiale, dar desi le-am explicat tot nu m-au ascultat. Desi, amandoi sunt sau au pretentia ca sunt oameni buni de tv. Si unul si altul urmeaza cate o facultate de imagine. M-a durut sa descopar ca pentru ei nu este important ca isi puna semnatura pe materiale cu imaginea sau sunetul prost. Ca nu conteaza.  Am primit justificari. Nu cred in ele…Amandorura le-am cerut altceva, amandoi mi-au atras atentia in nenumarate randuri ca stiu ei, ca au „scoli inalte” de televiziune…

In seara aceasta am fost dezamagita. In seara aceasta nu am vrut ca oful meu sa se transforme intr-un raport de sanctionare a colegilor mei si de aceea l-am pus aici pe „hartie”.

Am filmat in frig, zile intregi, eram bolnava, dar m-am machiat, am zambit, am vorbit corect si m-am comportat, cred eu, impecabil. Si cu ei…Stiam ca materialele vor fi semnate cu numele meu. Mi-as fi dorit ca si colegii mei sa faca la fel. Oare de ce pentru unii oameni nu conteaza ca semnatura lor apare pe ceva care la final arata superficial?