alegeri in italia

azi noapte m-am intors din roma. am participat, ca ziarist, la supravegherea alegerilor acolo…

au votat mai putin de 3 mii de romani acolo, desi traiesc in toata italia peste un milion si jumate …multi dintre cei care au votat, si-au  dat votul atat pentru pd, cat si pentru pnl sau pld. asa ca multe din buletinele de vot pe care au pus cate trei stampile au fost anulate. pacat! acesti alegatori erau romanticii care ar fi vrut, probabil, refacerea aliantei DA…sau cei care nu au inteles ca ea s-a destramat!

e surprinzator insa ca cei care au votat, au optiuni electorale din cele mai diverse. a fost votat pana si laszlo tokes, pin, partidul verzilor. mi s-a parut extraordinar ca desi sunt rupti de romania, nu au mers doar pe partidele mari, cunoscute…

cele trei zile de italia au fost o adevarata experienta. am dormit in 2 nopti 6 ore, restul am stat printre romanii de acolo. am facut, cred, 11 reportaje, cu cele trei despre alegeri, care au fost deja difuzate de tvr. restul le vom da de maine incolo. as fi vrut sa fac si mai multe , dar n-am reusit. prea multe drame, greu de filmat in asa timp scurt…

romanii de acolo sunt peste tot…asta deja se stie. dar tot e socant sa ii vezi asa peste tot – in autobuze, in metrouri, in tren, pe strazi, ii recunosti pe 70% dintre ei. cei mai multi par sa nu aibe case, cara bagaje mari dupa ei. i-am vazut si anul trecut, cand am fost in concediu si am simtit la fel…dar acum par si mai multi. au fete tipic de romani, din cei care o duc greu. nu toti, dar majoritatea! ma intrebam daca merita efortul pe care il fac…dar cei mai multi chiar nu au incotro.

 am fost in suburbiile Romei. cu un tren de navetisti, evident plin cu muncitori romani. intri usor in vorba cu ei. erau si negri sau alti emigranti. insa cei mai multi sunt romanii. era trecut de 10 seara, veneau de la munci obositi, erau imbracati cu haine ponosite. o tanara, cu fata uscata, imbatrinita prea devreme (nu cred ca avea 30 de ani), povestea cat de chinuita este la familia la care lucreza. Menaj pentru doar 650 de euro! Si trimitea toti banii acasa la copilul ei. Isi facea planuri sa plece in alte regiuni ale Italiei. Am incercat sa scoatem camera, sa filmam. Mi-a fost frica insa. Era un grup de hoti de buzunare. Gainari. L-am recunoscut pe unul din Brasov, cred ca i-am luat un interviu pe la Penitenciarul Codlea, cu multi ani in urma pe cand lucram la ziar…i-am si spus ca e din Brasov si mi-a confirmat. nu m-a recunoscut, dar ceilalti ii sopteau ca as avea o camera ascunsa. pareau nervosi, se uitau urat la mine, la noi. mi-ar fi placut sa o am, dar nu aveam si nu am scos nici camera normala. am  vrut sa le respect intimitatea, era de fapt destinul lor, viata pe care si-au ales-o sau nu…dar pentru prima oara am simtit ca nu am cum sa le-o schimb, chiar daca risc sa-i filmez. nu am cum sa-i ajut cu adevarat!

si cei care pareau cinstiti, aratau la fel de saraci ca si gainarii…nu voiau sa fie filmati nici ei, am vorbit cu multi. au fugit sperand sa isi coloreze destinul, sa scape de saracia din tara si au dat peste alte necazuri…erau insa si cativa din aceia din care cautam eu…

trenul mergea la periferie, acolo unde mailat a ucis-o pe aceea italianca…suburbiile nu sunt prea luminate, se spune ca primarul Romei face economie. am trecut prin locul in care au fost atacati cei patru romani, dupa povestea cu mailat. e aproape de lantul de poduri sub care se drogheaza italienii, exclus sa poti filma, fara sa fii vazut…locul e infiorator…mai ales noaptea. dar tot e plin de romani. ei nu se drogheaza. nu sunt primiti in bande de italieni, nu au incredere in ei. si cred ca romanii nici nu au bani de asa ceva, cand abia ca se descurca de pe o zi pe alta.

…in locurile acelea cautam emigrantul obisnuit, cel de mijloc. am vrut sa spun si povestea lui, pentru ca toti colegii mei din presa au scris si filmat ba dramele celor care sunt foarte jos, ba a celor care sunt foarte sus. Despre care se spune ca au reusit!

Si am intalnit cativa oameni extraordinari. Emigrantii obisnuiti, asa cum voiam. Cu adevarat luptatori. Ai putea spune ca intr-un fel si ei au reusit, desi daca ar fi sa fim corecti suta la suta nu-i chiar asa…Sau poate ca eu nu am dreptate, depinde la ce ne raportam.

unele povesti le puteti vedea la jurnalul tvr, in zilele urmatoare. iar aici le vom putea comenta.

VA URMA

Published in: on Noiembrie 27, 2007 at 9:22 pm  Lasă un comentariu  

M-am intors acasa

M-am intors acasa… Si ma simt deja sufocata:  de traficul infernal din Bucuresti, de asteptarile interminabile la semafoare, de nesimtirea soferilor care te calca pe trecerea de pietoni chiar si cand e verde sau te stropesc din cap pana-n picioare, pentru ca nu au respectul sa incetineasca atunci cand tu te afli pe trotuar la un pas de ei…

Ma gandesc ca au trecut atatia ani de cand regimul ceausist , cel care ne-a spalat mintile, a cazut si nici acum nu am reusit sa ne civilizam!

In Belgia, ploua aproape in fiecare zi. Niciun sofer nu m-a stropit in timp ce mergeam pe strada, iar pe trecerea de pietoni erai in siguranta 100%. In primele zile am ramas surprinsa cum abia ma apropiam de zebra si soferii opreau. Cateodata opreau chiar si cand era rosu pentru pietoni si te lasau sa treci. Un ziarist de acolo mi-a povestit ca legile sunt foarte aspre pentru soferii care produc accidente pe trecerea de pietoni si de aceea nu isi permit sa nu incetineasca indiferent de conditii…Poate ca intr-adevar legea prea aspra i-a facut sa-i respecte pe trecatori, dar acolo timp de o luna nu mi-a fost dat sa vad sofer nervos sau nesimtit, ceea ce m-a facut sa cred ca aveau respect pentru mine, cel de pe strada.

Noi nu avem nici respect, nici legi care sa se aplice pentru toti in mod egal.

Si inca ceva!  Dupa atitia ani de stat la cozi tot n-am invatat cum se sta! Romanii nu stiu sa-ti respecte intimitatea la cozile din supermarketuri sau alte magazine. Aseara, am lasat un metru intre mine si fata din fatza care isi achita cumparaturile. In spate, de mine s-a lipit un individ care isi tot freca, sper din greseala, cosul de fundul meu. O doamna care s-a asezat in spatele lui, lipita si ea de individ, se intinde spre mine si ma intreaba daca stau la rand!!! Ii explic ca da si ca nu vreau sa ma uit in portofelul fetii din fatza mea…Femeia n-a inteles nimic si tot comenta sa mai fac un pas-doi. Ajung la caserie… Hop! S-a lipit de mine si individul din spate. Cumparaturile mele s-au amestecat cu ale lui. De nu intelegeai daca el si-a cumparat tampoane sau eu! In fine, platesc cu cardul. Bag pin-ul si ma uit cu frica la individul cu o fata destul de ciudata. Se uita exact la operatiunea pe care o faceam eu …Ies din magazin si maresc pasul cu frica…Mi-era frica de faptul ca odata iesita in strada omul ma poate urmari sa-mi dea in cap, sa-mi ia cardul, ca pin-ul sigur deja il invatase! Pe strada ma impiedic de niste ghete stricate, aruncate in mijlocul trotuarului!

 SUNTEM INGROZITOR DE NESIMTITI…SUNTEM INGROZITOR DE SUFOCANTI.

Published in: on Noiembrie 19, 2007 at 8:00 pm  Comments (2)  

15 noiembrie 1987

Azi se impinesc 20 de ani de cand muncitorii de la uzina „Steagul Rosu”, cum se numea pe atunci, au iesit in strada si au strigat „Jos Ceausescu”. Nu imi vine sa cred ca au trecut atatia ani!!!

Sa ai curajul sa te impotrivesti regimului Ceausescu era mare lucru…Am scris mult pe aceasta tema, dar niciodata nu am povestit cat de bine imi amintesc de acele evenimente, chiar daca eram copil.

Nu am fost in centrul Brasovului in 15 noiembrie 1987, dar imi amintesc limpede cum comunistii au sters urmele a doua zi. Pe 16 noiembrie, era luni, am mers la scoala . In troleibuz, oamenii vorbeau in soapta despre ce s-a intamplat cu o zi inainte. Parca aveau ceva mai mult curaj, desi cand povesteau pe fata lor era intiparita groaza…Aveam ore de la 7.00, asa ca am plecat mult mai devreme de acasa, aproape cu noaptea-n cap. Parintii imi povestisera si ei ce s-a intamplat si erau ingrijorati de faptul ca evenimentele s-ar putea repeta. Ingrijorarea lor era cu atat mai mare cu cat scoala mea se afla chiar fata in fata cu fostul sediu al CC, Prefectura Brasov azi, unde avusesera loc evenimentele. Toata zona era inchisa, insa elevii si profesorii aveau acces pentru a ajunge la cursuri. Imi amintesc ca pe trotuarul din fata Prefecturii erau portocale strivite si alte alimente pe care nu le vedeai in frigiderele oamenilor de rand sau in magazine ( pe atunci totul era rationalizat). Alimentele  strivite erau amestecate cu cioburi, rame de tablori rupte, hartii etc . Cladirea prefecturii arata devastata. Geamuri sparte, o parte din cladire incendiata si fatada era usor afumata si murdara ( mai ales de la alimentele pe care, banuiam atunci , muncitorii de la Steagul Rosu le-au folosit pentru a „bombarda” cladirea). Din mai multe masini ale jandarmeriei sau militiei, coborau femei si barbati cu maturi si alte ustensile de curatat. Ma uitam oarecum cu frica…nu aveam voie sa vad asta!

 La scurt timp dupa ce am intrat in clasa, a venit si diriginta mea, profesoara de limba romana, insotita de un individ. Nu ni s-a spus cine e. Tipul s-a asezat in dreptul ferestrei care dadea chiar spre fatada cladirii devastata de muncitori. Am facut trei sau patru ore de romana fara pauza. Desi orele de romana erau preferatele mele, acelea mi s-au parut cele mai lungi! Noi auzeam forfota de afara, dar nu stiam ce se intampla si nu aveam voie sa ne apropiem de fereastrele pazite de misteriosul individ. Diriginta nu ne-a spus nici ea nimic. Ne-a predat, ne-a ascultat si a lungit-o asa pana cand securistul i-a facut semn si a iesit din clasa. A fost momentul in care toti am sarit la ferestre. Cladirea arata impecabil! Fusese renovata: ferestrele inlocuite, fatada zugravita, totul parea nou. Mirosea puternic a vopsea si detergenti…Pana si trotuarele din fata sediului CC fusesera spalate…Urmele revoltei erau deja bine sterse!

Abia dupa 90 aveam sa aflu tot adevarul despre aceea zi…Viata e ciudata! L-am cunoscut pe Florin Postolachi, presedintele Asociatiei „15 Noiembrie 1987”, care mi-a devenit vecin peste ani. Eu lucram la un ziar din Brasov, dar Florin si-a deschis sufletul in fata mea si  mi-a povestit cat de mult l-a costat pe el si pe colegii lui aceasta revolta. Au fost arestati, batuti si torturati in beciurile Militiei si Securitatii…Unii dintre cei care s-au revoltat au fost mutati fortat in alte judete, departe de familii…Florin mi-a spus ca sunt primul om caruia a putut sa-i spuna ce i s-a intamplat. Nu stiu de ce m-a ales pe mine. Asa a fost sa fie…

Poate stiti deja toata povestea curajosilor mei brasoveni care au iesit in strada in 15 noiembrie 1987…am scris-o in anii trecuti de atatea ori, iar de doua zile e in toate ziarele romanesti.

In fiecare an, in 15 Noiembrie, ma gandesc la novembristi…In fiecare dimineata de 15 noiembrie, imi amintesc cat de speriata eram in 87…

Si va marturisesc ca aceasta zi pentru mine, in urma  cu cinci ani, a capatat o si mai mare valoare: una de suflet…

Published in: on Noiembrie 15, 2007 at 11:19 am  Comments (14)  

Ulita seropozitivilor – o alta fata a tziganilor

 
Ulita seropozitivilor
De, Silvia Vrinceanu Nichita |

La marginea oraselului Marasesti se zbate in suferinta cea mai mare comunitate de tineri seropozitivi din zona Moldovei. Din cei 73 de copii romi depistati cu virusul HIV intre anii 1989-1994 mai traiesc 41, insa numarul de cazuri a inceput sa creasca dupa ce au aparut primii urmasi ai bolnavilor. Dupa 17 ani de lupta cu boala, frica de moarte, discriminarea si stigmatizarea, tinerii pe care sistemul ii numeste „supravietuitori de lunga durata” nu vor decit sa traiasca demn. Pentru ca nivelul de toleranta fata de persoanele infectate cu HIV este inca foarte scazut, Ziarul de Vrancea a decis sa nu ilustreze acest material cu chipuri ale personajelor povestii noastre, mai ales ca acestea sint si asa victime ale discriminarii multiple.

„Am visat ca voi fi inger! Mama mi-a spus ca Dumnezeu ma va izbavi pentru ce am indurat pe pamint. In afara de ea, nimeni nu ma iubeste, toti imi spun «tigan sidos». Am auzit ca acolo, sus, nu sint bolnavi de SIDA!”. Marturisirea apartine unui tinar seropozitiv de 16 ani, aflat in faza terminala a bolii. Traieste in Marasesti, oraselul unde, intre anii 1989-1994, au fost descoperiti 73 de copii infectati cu virusul HIV. Localitatea este un punct nevralgic pe harta nationala a HIV/SIDA, pentru ca aproape toate cazurile au fost depistate pe o singura strada – Modruzeni – devenita in timp cel mai sarac cartier al orasului. „Accidentul epidemiologic”, asa cum a fost catalogat de Autoritatea de Sanatate Publica Vrancea, s-a produs in comunitatea de romi, unde 4.000 de suflete isi duc traiul intr-o saracie de necrezut pentru o tara europeana. In „ghetoul” de la marginea orasului se consuma, in tacere, multe drame. Cei care vin aici din cind in cind sa faca o spoiala de educatie aleg in mod inexplicabil sa nu se mai intoarca. Pentru ca „orasul eroilor”, unde militarii romani au aparat cu pretul a mii de morti poarta Moldovei in razboiul din 1917, s-a metamorfozat din cauza saraciei intr-un hidos ghetou comunist ale carui urme nu s-au sters nici acum.

De 17 ani, bolnavii romi se lupta cu dubla discriminare pusa de eticheta de „tigan sidist”, dar si cu neajunsurile, intoleranta, marginalizarea si stigmatizarea, venite cel mai adesea din cabinete medicale, din sali de clasa sau chiar din interiorul etniei. De citiva ani, aici, virusul a inceput sa se transmita de la mama la copil pentru ca, sfidind boala, fostii copii au inceput sa aduca pe lume proprii copii. Recent, in statistici a intrat cel de-al saselea copil nascut dintr-o mama seropozitiva. In realitate, ar putea fi mai multi. Alte tinere seropozitive sint acum insarcinate, iar altele, prea slabite de boala, au murit dupa nastere pentru ca religia penticostala, imbratisata de multi locuitori, nu le permite folosirea prezervativului. In ciuda faptului ca organizatiile internationale au atras atentia ca raspindirea virusului este amplificata de saracie, acces redus la îngrijiri medicale si lipsa de informare, la Marasesti nu se face mai nimic pentru ca victimele sistemului sanitar comunist sa aiba parte de o viata demna si sa nu mai transmita virusul din ignoranta sau neglijenta. In fiecare an, se sting cel putin doi bolnavi ca urmare a bolilor asociate maladiei SIDA.

“Clante sterse cu spirt”

Daca asculti povestile acestor oameni te iau fiorii. Spun lucruri incredibile despre mizeria sistemului sanitar pe care il considera „vinovat moral” de starea lor, dar si despre discriminarea pe care o indura zi de zi si despre frica de moarte. Toti au oroare de „seringa de tabla” cu care li se faceau injectii si pe care o indica drept cale de transmitere a virusului. Medicul Georgeta Serban, responsabil cu programul HIV/SIDA in Vrancea, spune ca exista medici de familie care nu si-au adaptat conduita in lumina cercetarilor efectuate in ultimii ani, potrivit carora HIV nu se transmite printr-o banala atingere. „Cu toate ca s-au facut multe schimbari in bine si am ajuns chiar sa aducem pe lume copii sanatosi din mame seropozitive, exista inca discriminare. Sint inca medici care sterg clanta de la usa cu spirt chiar de fata cu pacientul”, ne-a spus medicul. Asa se face ca tot ce isi doresc bolnavii este sa nu se afle ca ei sint „sidosii”. „Dupa ce s-a aflat la scoala ca sint bolnava, copii au inceput sa scrie pe gardul casei noastre «sidoasa». Atunci m-am inchis in mine si am refuzat sa mai invat”, ne marturiseste M. I. de 18 ani. Ea s-a casatorit cu un „coleg de suferinta”. Sfidind boala, a dat nastere unui copil. Toti trei petrec mult timp prin spitale, unde urmeaza tratament dificil pentru intarirea sistemului imunitar. Numaratoarea inversa a bolii a facut ca in oras sa mai existe doar 41 de bolnavi. Numarul lor a inceput sa creasca pentru ca, odata ajunsi la virsta majoratului, „copiii lui Ceausescu”, cum i-a numit Occidentul pe tinerii romani care traiesc cu HIV/SIDA imediat dupa decembrie 1989, vor sa traiasca, se indragostesc si procreaza fara ca cineva sa le spuna cum sa faca pentru a nu mai condamna o noua viata la aceeasi suferinta. Au fost ani in sir cind romii din Modruzeni nu au avut acces la un medic de familie si, in disperare, dar si furiosi ca sistemul care i-a infectat nu ii ajuta, parintii au invatat sa le faca singuri injectii. Ultima data au ramas fara medic la inceputul acestei veri, pina cind autoritatile sanitare au reusit sa aduca pe cineva care sa-i ia si pe ei in evidenta.

Bolnavii rup tacerea

Pentru acesti tineri pe care sistemul ii numeste „supravietuitori de lunga durata”, viitorul nu suna bine. Boala nu le-a afectat doar organismul ci si viata sociala. Din cauza bolii, cei mai multi nu au reusit sa mearga la scoala, nemaisuportind sa fie bataia de joc a colegilor neinduratori. Asa se face ca numai citiva au mai mult de 4 clase, dupa cum spune Gina Golaes, asistent social la Primaria Marasesti, si in aceste conditii au putine sanse de integrare in munca. Tot in incercarea de a-i apara de stigmatizare, unii parinti nu le-au spus copiilor nici acum ca sint seropozitivi. „Totul e secret! Va rog sa nu pronuntati numele bolii de fata cu fata. I-am spus ca are hepatita”, ne sopteste mama unei adolescente de 17 ani. Medicul curant este sigur ca fata stie, insa parintii nu au puterea de a-i dezvalui diagnosticul. Alti adolescenti vor sa iasa din cercul vicios. G. B. de 16 ani are un chip trist. I-ar fi placut sa fie sofer, dar recunoaste ca „nu-l duce capul” si nici nu prea mai vede bine din cauza bolii. Nu stie ce va face viata cu el. Isi accepta soarta, impacat cu sine ca un om batrin. „M-am saturat de spitale. Nu mai vreau sa iau nici pastile pentru ca imi fac rau”, ne spune el. Un alt adolescent a aflat de pe Internet ce inseamna SIDA si a intrat in stare de soc. Acum urmeaza consiliere psihologica. Dar o poveste cu adevarat dramatica este a unei tinere seropozitive care a adus pe lume doi copii si a murit in timp ce era insarcinata cu al treilea. „I-am spus ca nu e bine sa-l mai faca si nu m-a ascultat. Chiar i-am botezat unul dintre copii pentru ca era o femeie harnica. Cu toate ca sotul a parasit-o, si-a facut singura o casuta dintr-o singura camera si isi crestea acolo copiii, cu toate ca in ultima perioada nici nu mai putea cobori din pat. Din pacate, nu a avut grija de ea, dar copiii care i-au ramas sint bine”, ne-a povestit medicul Georgeta Serban.

Tratament cu doua taisuri

Medicii confirma ca uneori bolnavii nu mor din cazua virusului ci de complicatiile survenite ca urmare a efectelor adverse. La unii bolnavi, incarcatura virala a crescut ca urmare a dezvoltarii rezistentei sau a intolerantei la clasele medicamentoase existente. Una dintre cele mai grave complicatii este lipodistrofia, o afectiune ce modifica dispunerea grasimilor in organism, dar seropozitivii se imbolnavesc adesea de tuberculoza, cancer sau pneumonie. Tocmai de aceea, schema de tratament si atitudinea bolnavului fata de boala sint esentiale in lupta cu virusul. Aceasta in conditiile in care, spun medicii cu care am stat de vorba, intreruperea tratamentului poate duce rapid la agravarea bolii si chiar la deces. In ciuda acestui prognostic, potrivit datelor furnizate ieri de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, doar 114 din cei 170 de bolnavi beneficiaza de tratament. Din cauza disfunctiilor de finantare sau a intirzierii cu care ajung medicamentele, tratamentul este adesea intrerupt. Numai in august 2007 pentru tratamentul HIV/SIDA s-au cheltuit in judet 223.118,9 lei, adica aproape 700 de euro pentru un bolnav. Medicii ne-au povestit cazul unei fetite care a strins la piept, ca pe o papusa draga, cutia de medicamente care-i alina suferinta atunci cind a primit-o din partea personalului medical.

Final cutremurator

Cel mai cumplit pentru acesti bolnavi este stadiul final al bolii. Uneori, adolescentii sint abandonati de familie, care nu are mijloacele necesare pentru a-i ingriji si se tem chiar sa nu contracteze virusul. In plus, isi dau seama ca acel copil nu va mai fi o sursa de bani pentru familie. Tinerii infectati primesc de la Statul Roman cite 700 de lei lunar, care reprezinta alocatia de handicap, cea pentru hrana si ajutorul pentru insotitorul de care beneficiaza pina la 18 ani. Adesea, din acesti bani sint hranite cite sapte-opt guri, alocatia fiind singurul venit in multe familii de romi. „Nu mai am pofta de mincare, sint slab si urit, mi-este frig, ma dor oasele, carnea si nu mai am puterea sa cobor din pat pentru a merge la baie si nici macar pentru a privi pe fereastra”, a povestit un baietel care s-a stins de curind. In cele sase paturi rezervate seropozitivilor in sectia de boli infecto-contagioase a Spitalului Judetean de Urgenta „Sf. Pantelimon” Focsani au murit multi copii. Se sting tacuti, precum niste luminari care ard la doua capete. Medicii nu-si revin citeva zile dupa ce au misiunea de a-i asista pe muribunzi. „Au o stare accentuata de epuizare. Uneori, parintii ii abandoneaza in stadiile terminale. Nu mai pot sa manince, uneori li se sparg venele, fac escare, nu mai au chef de nimic. Vor doar sa fie lasati in pace”, ne-a povestit cu tristete doctorita Georgeta Serban. Uneori intreaba cadrele medicale ce este moartea de care le e tare frica.

Seringa „de tabla”

Modul in care au contactat virusul cei 73 de bolnavi din Marasesti a facut obiectul mai multor speculatii. S-a spus ca micutii ar fi facut vaccinuri primite ca ajutoare pentru tarile sarace, care contineau produse pe baza de singe netestat. Cei mai multi au reclamat o moasa locala, care le facea injectii la domiciliu. Cu toate ca parintii si acum copiii pun multe intrebari, nu s-a facut o ancheta serioasa care sa faca lumina in cazul Marasesti, mai ales ca bolnavii nu au stat in orfelinate, asa cum s-a intimplat cu cohorta de copii depistati seropozitvi la inceputul anilor ’90. Totusi, procedurile medicale neglijente si nesterilizarea instrumentelor ramin principalele cai suspectate de a fi transmis virusul. Si asta pentru ca virusul a aparut mai intii la copii abandonati si/sau polispitalizati, dupa cum ne-a declarat epidemiologul Marina Maiorov, directorul executiv al Autoritatii de Sanatate Publica. „Intre pozitivii cu anii nasterii 1987-1989, care reprezinta mai mult de 2/3 din cazuri, s-a identificat ca cea mai probabila cale de transmitere a infectiei calea parenterala (prin seringi sau instrumentar nesteril)”. Acesta este singurul raspuns primit de la autoritatile sanitare vrincene. Cit despre moasa pe care orasul o acuza ca a adus SIDA in oras, dinsa nu recunoaste nimic si spune ca nici nu a fost acuzata oficial de nimic. La 17 ani de la depistarea focarului, nimeni nu pare sa ia problema in serios. Mai multi parinti cred ca de vina sint injectiile facute copiilor cu aceeasi seringa. „Ne adunam multe mame cu copii mici la o casa si acolo venea moasa si le facea copiilor antibiotice. Noi nu stiam ca foloseste aceeasi seringa. Preferam sa o platim pe ea, ca in spital era jale. Boala e de la injectii, nu are de unde sa fie! Cind s-a aflat de boala, dupa 90, de frica, moasa a fugit din oras. Parintii au vrut sa o linseze”, ne-a povestit E. I., mama a doi copii seropozitivi, dintre care unul decedat anul trecut. Dr. Georgeta Serban, sefa sectiei de boli infecto-contagioase, crede ca vina nu este exclusiv a sistemului sanitar si pune situatia pe seama constiintei profesionale: „Eu nu as fi facut injectii cu acelasi ac de la unul la altul, indiferent de lipsuri. Din pacate s-a intimplat asa si este trist”.

„Doamna doctor, exista leac pentru SIDA?”

In 2007, declarat Anul European al Sanselor Egale pentru Toti, inca nu intelegem ca nu trebuie sa fii bolnav ca sa te intereseze ce inseamna HIV-SIDA. La Marasesti, initiativele comunitare de prevenire lipsesc iar tinerii nu sint incurajati sa afle mai multe despre boala de care sufera si sa nu mai fie considerati niste monstri. Singurele informatii despre boala le afla atunci cind merg sa-si ia tratamentul antiretroviral specific. Se vede cu ochiul liber ca acesti tineri au nevoie si de suport moral, social, psihologic, nu numai de indrumare medicala si epidemiologica. Iar o alocatie de 700 de lei nu le rezolva nici pe departe problemele. Seful Comisiei Nationale de Lupta Anti-SIDA, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, a atras atentia, de curind, ca Romania se confrunta cu o etapa noua in ceea ce priveste infectia. „Copiii care au fost infectati au crescut, si-au inceput activitatea sexuala, fac copii si exista riscul transmiterii de la mama la fat”, a explicat dr. Adrian Streinu-Cercel. Zilele trecute, la cabinetul doctoritei Georgeta Serban a venit o tinara care i-a spus ca un baiat o place. „Ce sa fac, doamna doctor?”, a intrebat ea. Alti doi tineri, ea seropozitiva, el nu, au venit sa intrebe daca mai au mult de asteptat pina la descoperirea unui vaccin impotriva maladiei. Medicul spune ca se bucura cind i se cer sfaturi si ii indeamna pe tineri sa lupte pentru ei si pentru viitorul lor: „Pe cind erau copii li se dadeau pastilele sa le inghita si gata. Acum s-au marit, sint adolescenti, si nu mai pot fi dusi cu zaharelul. Ma intreaba mereu de vaccin si le spun ca tocmai de aceea trebuie sa ia tratamentul corect si sa lupte. Trebuie sa constientizeze ce au de facut pentru a se proteja pe ei si pe cei din jur. Si pentru asta au nevoie de mai mult ajutor”. (Silvia VRINCEANU)

  • Seropozitivii vor sa ajunga la presedintele Traian BasescuUniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA din România (UNOPA) a solicitat in mai multe rinduri o audienta presedintelui Romaniei, Traian Basescu, pentru a discuta la acest nivel problemele cu care se confrunta persoanele seropozitive, insa cererea a ramas fara raspuns. Potrivit presedintelui Federatiei UNOPA, Cristian Rosu, seropozitivii doresc „recunoasterea publica de catre Statul Român a faptului ca cei peste 7.500 de tineri seropozitivi din România sint victimele unui sistem sanitar deficitar in perioada 1988-1991, care a facut posibila infectarea”. „Acest demers reprezinta pentru noi reparatia morala meritata de acesti copii care se lupta cu virusul de la cele mai mici virste, a caror copilarie a insemnat o lupta cu boala, spitalizari nesfarsite si teama permanenta de moarte. Tot acest demers reprezinta si o dovada de sprijin moral venit din partea institutiilor statului pentru familiile acestor copii. Acest demers trebuie dublat de o campanie mediatica pentru informarea societatii in acest sens”, spune Cristian Rosu. Mai mult, odata deveniti adulti, seropozitivii cer autoritatilor un brevet care sa poata fi folosit de ei in momentul in care sint acuzati de faptul ca s-au infectat datorita unui comportament la risc. Totodata, organizatiile reclama lipsa de politici si programe de integrare sociala si profesionala dar si nevoia adaptarii prestatiilor sociale pentru a se reduce stigmatizarea si discriminarea celor care traiesc cu HIV/SIDA. Pentru ca nu a primit nici un raspuns de la Administratia Prezidentiala, UNOPA anunta ca va organiza actiuni de protest si de sensibilizare a opiniei publice nationale si internationale.
  • 25 de ani de HIV/SIDAPrimele cazuri de HIV/SIDA din Romania au fost descoperite in 1989, dar au fost tinute sub tacere, pentru ca in 1990 tara noastra sa raporteze jumatate din numarul total de cazuri HIV/SIDA la copii inregistrate in Europa. In 1994, erau raportate deja 2.847 de cazuri iar autoritatile romane au inteles ca SIDA este o problema a intregii societati. In 2002, Ministerul Sanatatii a declarat SIDA prioritate nationala de sanatate publica cu scopul de a extinde accesul la tratament. La ora actuala, in Romania sint cunoscute 10.447 de cazuri. „Stigmatizati si considerati periculosi, tinerii seropozitivi sint înca defavorizati în privinta accesului la asistenta medicala, educatie si servicii de protectie sociala”, releva Raportul UNICEF România pe 2006. Si asta pentru ca cei mai multi romani inca nu stiu cum se transmite virusul HIV. Potrivit raportului Eurobarmeter de anul trecut, 45% din cei intervievati cred ca se pot infecta daca beau dintr-un pahar din care a baut o persoana deja infectaa. Din pacate, la 25 de ani de la depistarea virusului de catre medici, campaniile de informare, masurile de promovare a protectiei împotriva infectarii si programele de lupta împotriva homofobiei si stigmatizarii intirzie sa ajunga pina la Marasesti.
  • Published in: on Noiembrie 8, 2007 at 1:13 pm  Lasă un comentariu  

    Rrom in Bruxelles, Rrom in Italia

    Un foarte bun prieten mi-a facut blog. Nu o sa am timp sa ma ocup de el! spuneam acest lucru in urma cu sase zile, cand am postat primul meu mesaj…Si nu m-a crezut atunci… Azi am confirmarea: am sters din greseala articolul vechi…

    Am sa rescriu povestea pentru ca, abia dupa o saptamana de la inceputul scandalului Italia -Romania, ai nostri par sa ajunga la aceeasi concluzie…

    Va spuneam in urma cu sase zile ca sunt în Bruxelles la o bursă în redacţia BBC. Şi aş fi vrut să vă povestesc cum sunt oamenii aici sau diferenta dintre presa din Romania si cea din Europa. Dar nu e bun momentul. Am ales sa va povestesc o alta intamplare…

    In urma cu mai bine de doua saptamani am iesit dintr-un restaurant sa fumam o tigara. Eram un grup de jurnalisti romani care dezbatea cu foc un subiect din Romania. Ca toti latinii, eram galagiosi si patimasi, gesticulam si vorbeam cu voce ridicata. La un moment dat s-a apropiat un om care vindea flori. Ne-a salutat si ne-a intrebat, in franceza, daca vrem flori. Niciunul dintre noi nu parea sa-l fi observat, asadar niciunul nu a raspuns. Aceeasi intrebare ne-a venit din nou, de data aceasta in romana: “Buna seara, Cumpărati flori?”

    Am raspuns doar eu: “Bună seara”. Abia atunci am realizat ca si eu, probabil, ca si colegii mei, observasem inca de la inceput ca era prost imbracat si ca era cam tuciuriu si mi-am spus ca e din Romania! Raspunsul meu , direct şi deschis, cu un zambet larg si sincer, fără a fi timid sau rasist, a venit însă mult prea tarziu… Omul cu florile a izbucnit: “Sunteţi români!Mi-am dat seama din prima clipă! V-am salutat şi v-am intrebat daca vreti să cumparati flori…Niciunul dintre voi nu mi-a raspuns. Niciunul dintre voi nici macar nu s-a uitat la mine! Va e rusine cu mine ca sunt tigan? Sa va fie! Voi sunteti romani, dar sunteti nesimtiti. Strainii astia m-au salutat si mi-au zambit. Cei care nu au vrut sa cumpere flori m-au refuzat politicos. Dar toti, fara exceptie, mi-au raspuns la salut. De aia am plecat din Romania, ca ne discriminati “ …

    O persoana din grupul nostru, singurul stabilit in Bruxelles, ne-a spus : “Nu-l bagati in seama! Sunt foarte multi ca el pe aici ! Au venit cu sutele si profita de faptul ca in Romania ar fi discrimnati!”

    Stiu…e discutabil! Dar cred ca omul cu florile ne-a dat o lectie! Cred ca omul cu florile avea dreptate!

    Rrom flamand in Gara Brasov

    As vrea sa va povestesc si ceva nou, ceva ce nu am povestit saptamana trecuta! Ca prima lectie am primit-o tot de la un tuciuriu! Un copil…

    Anul trecut, in iarna, eram in gara din Brasov. Era foarte frig si ma pregateam sa iau un tren spre Bucuresti. Nici nu am intrat bine in gara si s-a apropiat de mine un pusti negricios, la vreo 12-13 ani. Mi-a cerut 10 mii de lei (vechi)…De obicei dau bani copiilor sarmani, insa atunci aveam bagaj si nu mai aveam niciun chef sa caut portofelul prin geanta. I-am spus ca nu am. La cateva minute dupa ce mi-am luat biletul de tren, m-am apropiat de un chiosc cu gandul sa imi iau o cola. Uitasem deja de micutul tuciuriu…Fiind intuneric si coada, m-am razgandit…Am dat sa ma intorc si m-am ciocnit de acelasi pusti, care mi-a pus aceeasi intrebare. M-am gandit atunci sa aplic metoda unui amic, care imi povestise metoda lui de a scapa de cersetorii- cand acestia ii cer bani  le spune ca si el are datorii la intretinere si scapa de ei! Asadar, ii spun pustiului: “Nu vezi ca nici mie nu mi-au ajuns banii nici macar sa-mi cumpar un suc?” Pustiul s-a uitat la mine cu niste ochi mari si adanci, parca prea maturi pentru varsta lui, si , fara pic de ezitare, mi-a intins palma lui in care tinea ceva maruntis: “Uite, am aici 7 mii de lei, iti ajung?”…M-a impresionat si m-a facut sa ma simt prost! Am simtit cum acel copil, dezbracat si flamand, mi-a dat fara sa stie una din cele mai frumoase lectii de viata! Am scos portofelul si i-am dat pustiului 20 de mii de lei, fara sa ii explic insa ca gestul lui valora de o mie de ori mai mult…

    Published in: on Noiembrie 2, 2007 at 12:03 am  Comments (4)