Culorile războiului

Zeci de pictori au fost corespondenţi de front în cel de-Al Doilea Război Mondial. După ce sovieticii şi comuniştii s-au instaurant la putere, cei mai mulţi şi-au ascuns lucrările care dovedeau că făceau propagandă armatei române când aceasta lupta alături de nemţi. După mai bine de 65 de ani, lucrările lor au fost scoase la iveală de un student la Istoria Artelor, Adrian Buga.
http://www.tvr.ro/articol.php?id=40694&c=99

Expoziţia, deschisă la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, reuneşte 150 de lucrări realizate în diverse tehnici plastice, de la tuş şi creion, la pastel, cărbune, acuarelă sau tempera, pe suport de hârtie, carton şi calc. Lucrările sunt semnate de nume cunoscute ale picturii româneşti, precum Alexandru Ciucurencu, Dumitru Ghiaţă, Alexandru Ţipoia sau Gheorghe Vânătoru etc.

Lucrările prezente în expoziţie pot fi admirate şi într-un album realizat în condiţii grafice de excepţie, apărut la Editura Militară.

Expoziţia este deschisă până pe 10 iulie.

Published in: on iunie 24, 2008 at 12:20 pm  Lasă un comentariu  

Corespondent de război

A  fost în Irak, Afganistan, Kosovo, Bosnia-Hertegovina. A văzut zeci de trupuri sfârtecate de bombe. L-au marcat şi imaginile copiilor bolnavi şi orfani.

Este corespondentul de război al Radiodifuziunii şi însoţeşte în misiuni convoaiele de militari vânate de insurgenţi.

Mulţi dintre soldaţii pe care i-a cunoscut şi-au pierdut viaţa, la scurt timp după ce s-a împrietenit cu ei.

http://www.tvr.ro/articol.php?id=40620&c=131

L-am cunoscut pe Radu din greşeală. Auzisem câteva dintre relatările sale, dar nu am vorbit niciodată cu el până în vara anului trecut. Atunci, Silvia Vrânceanu, fosta mea colegă de la Evenimentul Zilei, mi-a trimis din greşeală ( pentru prima oară 🙂  sic!  ) toată lista ei  cu prieteni de pe mess. M-am trezit vorbind cu Radu, fără să ştiu cine e şi , la început am fost mai mult arţăgoasă, decât prietenoasă. ” Ce cauţi aici? Cine eşti ? Ce vrei?  etc ”

… Aşa a început să-mi povestească din culisele relatărilor lui de la Radio. Nu am vorbit de foarte multe ori, dar de fiecare dată conversaţiile erau lungi şi interesante.  Irak-ul şi prin ce trece el alături de soldaţii români au fost temele principale din discuţiile noastre. Într-o seară, înainte cu puţin timp să se întoarcă, mi-a povestit de alarma antiaeriană. Mi-a trimis chiar şi un mp3 să o ascult. M-a speriat. Atunci am decis să fac acest reportaj. Ştiu că e scurt, dar e pentru ştiri. Mi-a povestit o groază de lucruri interesante…dar asta e…pentru puţin spaţiu.

Mai ştiu un corespondent de front, Adelin Petrişor, fostul meu coleg de la Antena 1. Adelin nu stă în baze militare şi nu prea merge însoţit de convoaie militare. Cred că şi el şi Radu  îşi riscă mult vieţile şi sunt printre pionerii acestui gen jurnalistic.

Mai am un coleg, cameraman, Mihai Florea, care a fost împuşcat în gât în Kosovo. A fost acolo, chiar în perioada războiului. Din fericire, trăieşte! Munceşte mult şi e foarte talentat. El a filmat chiar şi acest reportaj. http://www.tvr.ro/articol.php?id=40620&c=131

Vedeţi! V-am zis că-i bun! 🙂

Lor le dedic acest reportaj, poate într-o zi voi reuşi să le spun tuturor povestea…

 

 

Published in: on iunie 23, 2008 at 7:38 pm  Comments (1)  

„Migratorii”

Un documentar distruge miturile despre românii „căpşunari”

Pentru două luni, a fost reporter în 4 ţări. A realizat un film documentar despre cele 4 milioane de români care au migrat în Italia, Spania, Marea Britanie şi Germania. Adina Vălean, europarlamentar, îşi doreşte ca filmul ei să traga un semnal de alarmă asupra încălcării drepturilor românilor în ţările care i-au primit să muncească.

 

http://www.tvr.ro/articol.php?id=40470&c=49

 

Am văzut filmul. Mi-a plăcut scenariul, mi-a plăcut şi cum a fost filmat. M-am bucurat să-l descopăr pe Daniel Neamu, fostul meu coleg de la Evenimentul Zilei,  pe genericul de final al documentarului. Nu mai ştiam nimic de el, nu ştiam ce face şi iata…am aflat. 🙂

Published in: on iunie 23, 2008 at 3:21 pm  Lasă un comentariu  

Termenul de înscriere la Bursele Europene JTI a fost prelungit

 

Fundaţia Freedom House a anunţat extinderea termenului de înscriere pentru programul Bursele Europene JTI, ediţia a II-a.  

Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este vineri, 27 iunie 2008, inclusiv.

Bursele Europene JTI le oferă jurnaliştilor oportunitatea de a înţelege cum funcţionează instituţiile europene şi cum este abordată problematica europeană de media occidentală. Programul include un training cu profesionişti ai relaţiilor europene, o călătorie de studii, de o săptămână, la Bruxelles, pe durata căreia vor avea loc întâlniri cu oficialităţi ale instituţiilor Uniunii Europene, şi stagii de pregătire profesională în cadrul unor prestigioase organizaţii de presă europene.

La Bursele Europene JTI se pot înscrie jurnalişti din presa scrisă, radio şi tv specializaţi în domeniile economic, politic şi social, care îndeplinesc următoarele condiţii: vârsta maximă de 35 ani, experienţă profesională de minimum 3 ani, cunoaşterea obligatorie a limbii engleze. Cunoaşterea limbii franceze constituie un avantaj.

Dosarul de înscriere va conţine: Curriculum Vitae, formular de înscriere (disponibil pe site-ul Freedom House), fotografie tip paşaport, portofoliu (două materiale de presă relevante pentru domeniile anunţate), scrisori de recomandare. Toate înscrierile vor avea în titlu menţiunea „pentru Bursele europene JTI”.

Preselecţia candidaţilor se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecţia  pe baza unui interviu.

Pentru depunerea dosarelor şi obţinerea de informaţii suplimentare, puteţi contacta Fundaţia Freedom House, la adresa: B-dul Ferdinand 125, et. 1, ap. 2, sector 2, Bucureşti, la telefon: 021-253.28.38, 0722-205.549, 0740-089.253, fax: 021-253.00.63 sau pe e-mail: freedomhouse@freedomhouse.ro. Persoană de contact: Mihai Poliţeanu, coordonator program – mihai@freedomhouse.ro. 

Bursele Europene JTI au fost lansate în 2007, continuând o tradiţie iniţiată de Freedom House în anii ‘90. Stagiile de pregătire pentru jurnalişti, finanţate iniţial de guvernul SUA, au devenit în anul 2000 „Bursele JTI pentru Jurnalişti”. Obiectivul acestui program a fost creşterea gradului de profesionalism al jurnaliştilor români şi încurajarea vocilor independente din presa românească. „Bursele JTI pentru Jurnalişti” includeau stagii de pregătire practică în organizaţii de presă americane, precum şi o serie de întâlniri cu personalităţi din media şi din lumea politică americană.

La prima ediţie a Burselor Europene JTI, Camelia Csiki, reporter în cadrul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport, a câştigat o vizită de studii şi un stagiu de pregătire profesională la Bruxelles.

Published in: on iunie 19, 2008 at 9:32 am  Lasă un comentariu  

Astrele dau o şansă tricolorilor

Pentru cei care cred în astrologie:
Din punct de vedere astrologic şi numerologic, echipa olandeză stă mai bine decât naţionala României.

Astrele mai spun că discuţiile şi aranjamentele din culisele campionatului ar putea fi favorabile Romaniei la meciul din această seară.

În plus, astrologii cred că tricolorii mai au şanse să ne facă o surpriză plăcută, dacă vor lupta pe teren ca la o coridă şi dacă toţi românii le vor fi alături.

Aici ştirea:

http://www.tvr.ro/articol.php?id=40115&c=137

 

Published in: on iunie 17, 2008 at 4:37 pm  Lasă un comentariu  

Casa lui Costin Neniţescu lăsată în paragină

http://www.tvr.ro/articol_print.php?id=39971

Casa marelui chimist Costin Neniţescu se distruge pe zi ce trece. De mai bine de un an de zile, mai multe persoane si asociatii care protejează valorile istorice şi arhitecturale din Bucureşti fac eforturi să o salveze. Casa a fost ridicată de tatăl chimistului, Dumitru Neniţescu care a fost guvernator BNR şi chiar primar al Capitalei la începutul secolului trecut.În urma cu un an TVR a tras primul semnal de alarmă referitor la Casa lui Costin Neniţescu.

TVR a aflat că imobilul, deşi valoros din punct de vedere istoric şi arhitectural, nu apare pe lista imobilelor de patrimoniu.

Autoritatile au fost sesizate, însă de atunci a trecut un an şi nici Direcţia pentru Cultură, Culte şi Pa­trimoniu Naţional din Primăria Capitalei şi nici Institutul Naţional al Monumentelor Istorice nu au luat iniţiativa clăsarii.

 

Published in: on iunie 16, 2008 at 11:55 am  Lasă un comentariu  

ELODIA LA CONCURENŢĂ CU EURO 2008

Vineri, când am văzut ştirea cu audienţele pe Hotnews, am fost surprinsă să redescopăr că după atâta vreme povestea cu Elodia încă mai face rating. Sunt şocată ce educaţia telespectatorului român.  Aşadar …nu ar trebui să ne mai mire nimic! Trăim într-o ţară pe care ne-o merităm.
 

TVR a dominat piata audientelor gratie transmisiilor de la Euro 2008. Doar OTV-Elodia tine trena

de C.I. HotNews.ro
Vineri, 13 iunie 2008, 17:13 Economie | Media & Publicitate

 

Meciurile Campionatului European, difuzate de TVR 1, inregistreaza in mod constant 1,5 milioane de telespectatori, audienta egalata, in ultimele zile, doar o singura data, de OTV, cu episodul de miercuri al serialului Elodia-Tolea. Printre meciuri si scandaluri in direct, dezbaterile electorale gazduite in aceste zile de posturile de televiziune au inregistrat, din informatiile HotNews.ro, audiente pe alocuri simbolice.

Datele de audienta pentru meciurile difuzate de TVR in perioada 10-12 iunie, realizate de Colectivul Analiza si Cercetare al postului pe baza datelor furnizate de GfK Romania pentru Asociatia Romana pentru Masurarea Audientelor:

  • Spania-Rusia – marti, 10 iunie, 19.01-20.50: rating mediu national de 7,5%, rating mediu la nivel urban de 10,1% (1.149.000 telespectatori).
  • Grecia-Suedia – marti, 10 iunie, 21.46-23.36: rating mediu national de 7,8%, rating mediu urban de 9,6% (1.086.000 telespectatori)
  • Portugalia-Cehia – miercuri, 11 iunie, 19.00-20.50: rating mediu national de 7,4% si rating mediu urban de 9,7% (1.104.000 telespectatori)
  • Elvetia-Turcia – miercuri, 11 iunie, 21.45-23.38: rating mediu national de 7,7%, rating mediu urban de 9,5% (1,1 milioane telespectatori)
  • Croatia-Germania – joi, 12 iunie, 19.00-20.50: rating mediu national de 7,9%, rating mediu urban de 10.1% (peste 1,1 milioane de telespectatori)
  • Austria-Polonia – joi, 12 iunie, 21.46-23.38: rating mediu national de 7,5%, rating mediu urban de 8,9% (peste 1 milion de telespectatori)

Din informatiile HotNews.ro, nici un alt post nu a reusit, in cele trei seri, sa se apropie de audientele meciurilor de pe TVR1, cu exceptia pauzelor de meci si a intervalului de aproximativ o ora dintre meciuri.

– In timpul pauzei meciului Grecia-Suedia de marti, dezbaterea electorala de pe B1 a crescut cu circa jumatate de punct de rating la nivel urban, nereusind, insa, sa depaseasca pragul de 1,5% rating. Pe parcursul meciului, audientele cele mai mari, in randul celorlalte posturi, le-a avut OTV, iar cea mai mare crestere, la pauza meciului, a avut-o buletinul Stirile ProTV de la 22.30
– Miercuri, emisiunea de dezbatere electorala gazduita de Antena 1 a cunoscut cresteri de audienta in intervalul dintre meciuri si pe parcursul celui de-al doilea meci, mentinandu-se insa, la nivel urban, sub pragul de 3%. In schimb, in partea a doua a meciului, audienta emisiunii dedicate de OTV scandalului Elodia-Tolea s-a apropiat de cea a TVR1, mentinandu-se, la nivel urban, la circa 8% dupa meci
– Dezbaterea electorala de joi seara, difuzata de Pro TV in paralel cu cel de-al doilea meci, a inceput cu rating-uri duble fata de cele ale OTV, fiind depasita de emisiunea lui Dan Diaconescu in cea de-a doua parte.

Published in: on iunie 15, 2008 at 1:04 pm  Lasă un comentariu  

Italia – ROMÂNIA 1-1!

 

Intră aici să afli totul despre meciul Italia -România 1-1

http://www.tvr.ro/articol.php?id=39865&c=137

Suntem egalii italienilor, ai francezilor ! Greu meci! Mi-a plăcut însă, mai ales că eu nu sunt microbistă şi chiar şi aşa m-a ţinut în tensiune. Se zguduiau blocurile şi al meu şi cele din jur, românii au trăit meciul din plin . Mi-a plăcut galeria, mi-a plăcut faptul că fotbaliştii noştri păreau să ştie mai bine imnul naţional decât cei italieni. S-a văzut că ai noştri au cântat toţi. Cred că şi românii au fost atât de tensionaţi nu doar pentru că naţionala a jucat împotriva campioanei mondiale, ci şi pentru că au vrut să le dea o lecţie italienilor care în ultima vreme şi-au arătat şi feţele rasiste faţă de români…

Ok…Şi iată, azi am vorbit cu Principesa Elena, cea de-a doua fiică a Regelui Mihai…Doar câteva secunde din interviul pe care îl vom difuza cu altă ocazie :

http://www.tvr.ro/articol.php?id=39866&c=131

Published in: on iunie 13, 2008 at 6:12 pm  Lasă un comentariu  

Îmbulzeală la autografe!

 

Nici după atâţia ani nu am reuşit să ne civilizăm. După evenimentele din ultimele zile, în preajma regelui,  m-am ales cu un picior plin de plasturi şi zgârieturi. La întoarcerea Majestăţii Sale la Castelul Peles, eram bună de Caţavencu. Rochie elegantă, pantofi cu toc şi gaură în dres. Bine că era după ceremonia din castel.

De fiecare dată e la fel, ORICÂT AI ÎNCERCA SĂ ORDONEZI LUCRURILE. Şi nici nu îţi poţi feri picioarele oricât ai încerca, mai ales când vrei să îţi faci şi treaba. Te ia cu valul, dacă încerci să ieşi dingrămadă, simţi că te împinge ori un operator cu camera, ori curioşii.

 

Azi la fel. S-au înghesuit toţi la autografe. Şi îmbulzeala nu e doar a celor care vor să ajungă cât mai mult şi cât mai repede în preama regelui, a preşedintelui sau a premierului sau alte personaje, ci şi a ziariştilor. Operatori şi fotoreporteri.  Nu înţeleg această agitaţie inutilă şi necivilizată. Atâta energie consumată degeaba. Numai la noi e aşa. E greu să înţelegem că lucrurile se pot face şi altfel. Ba chiar mai bine!

Azi nu m-am mai nimerit nici din greşeală în preajma îmbulzelii 🙂

 Am vrut să îmi păstrez plasturii curaţi! 🙂

Am văzut un fotoreporter ieşind din înghesuială asudat tot, cu tricoul şi părul ud. Asta da muncă de teren ! 🙂

Nu ştiu de câtă vreme mai avem nevoie să ne civilizăm!

Ştirea cu înbulzeala…

Petrecerea regală s-a încheiat cu lansarea cărţii Nunta de diamant

Sărbătorirea a 60 de ani de la nunta Regelui Mihai I şi a Reginei Ana s-a încheiat, joi, cu o ultimă surpriză – lansarea cărţii Nunta de diamant.Volumul a fost pregătit în secret de două dintre fiicele fostului suveran şi de soţii acestora.

Sute de oameni au ţinut să fie alături de Regele Mihai şi Regina Ana la lansarea volumul – Nunta de diamant.

http://www.tvr.ro/articol.php?id=39737&c=47

Published in: on iunie 12, 2008 at 5:36 pm  Lasă un comentariu  

Ziua a doua – Imagini exclusive

Petrecere mare la Palatul Elisabeta şi la Peleş miercuri, în cea de a doua zi a aniversării nunţii de diamant a regelui Mihai şi a reginei Ana.

În cursul serii, invitaţii caselor regale din Europa au fost aşteptaţi la Palatul Elisabeta de gărzile de onoare. Petrecerea a fost precedată de vizita capetelor încoronate la Peleş. Invitaţii au fost uimiţi de măreţia şi bogăţia domeniului Peleş.

Ei au vizitat castelele Regelui Mihai şi au luat prânzul în palatul construit de Carol I. Vă prezentam imagini în exclusivitate, într-un reportaj de Camelia Csiki.

http://www.tvr.ro/articol.php?id=39677&c=131

Lipsesc imaginile de la Palatul Elisabeta, care au fost difuzate pe off-ul prezentatorului, dar nu au mai fost postate pe site. Le reputeti revedea la jurnalele de mâine dimineaţă. Regret că imaginile au fost trimise pe releu din Ploieşti, ca să ajungă la timp în redacţia din Bucureşti şi , unele dintre cadre şi interviuri şi-au pierdut din calitate, ca de exemplu interviurile cu Regele Bulgariei sau Principele Belgiei. Tot dimineaţă, va reintra varianta curată.

Pe aceeaşi temă materialele din zilele trecute, dar nepostate pe blog până acum.

Nuntă mare la palat!

Aniversarea nunţii de diamant a Regelui Mihai I şi a Reginei Ana continuă miercuri  la Castelul Peleş, unde familia regală a luat  prânzul cu invitaţii speciali.Este vorba despre regi, prinţi, prinţese, duci şi ducese din întreaga Europa.

Marţi seară, zeci de oameni au participat la Ateneul Român pentru a sărbători evenimentul. Momente emotionante au fost şi înainte de concertul oferit de Filarmonica George Enescu, când regina Ana a primit un buchet de flori de mazare, identic cu acela pe care l-a purtat în 10 iunie 1948 când s-a căsătorit în Grecia.

Regele Constantin al elenilor şi Regina Sofia a Spaniei le-au fost paji la nuntă acum 60 de ani, iar ieri au fost alături de sărbătoriţi la Ateneu.

http://www.tvr.ro/articol.php?id=39619&c=131

Povestea de dragoste dintre Regele Mihai şi Regina Ana

Regele şi Regina s-au cunoscut pentru prima oară la Londra în 1947, cu ocazia căsătoriei Principesei Elisabeta II a Marii Britanii cu Principele Philip, Duce de Edinburgh. Regele Mihai îi va cere mâna Principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire.Regele Mihai şi Regina Ana s-au căsătorit pe 10 iunie 1948.

Papa Pius al XII-lea nu a vrut să recunoască mariajul. Regina Ana era de religie romano-catolică, iar Regele Mihai ortodox, după tradiţia începută de Regele Carol I. Regina Ana, pe atunci principesa de Bourbon-Parma, a fost excomunicată.

Puţine dintre rudele ei au participat la nuntă. Mama Regelui Mihai, Regina Elena a României, a fost însă şi atunci alături de fiul ei.

http://www.tvr.ro/articol.php?id=39602&c=131

Published in: on iunie 11, 2008 at 8:13 pm  Comments (1)