Dinner in the sky!
Doar câteva ore mai puteți cina sus de tot :)…va fi și o piesă de teatru!
A fost…super! Deși mi-a fost puțin teamă…:)
” Regele Mihai, 93 de ani de istorie”
Documentarul „Regele Mihai, 93 de ani de istorie” a fost redifuzat sâmbăta aceasta, pe TVR1, pentru a marca ziua de 23 August 1944, când Majestatea Sa a schimbat cursul istoriei.
Documentarul l-am realizat și difuzat prima oară la TVR1, într-o ediție specială dedicată aniversării zilei de naştere a Majestăţii Sale Regelui Mihai, în 25 Octombrie 2014, când a împlinit 93 de ani.
Nu este doar istorie, pentru realizarea filmului am adunat imagini rare din viaţa Regelui Mihai, mai puţin cunoscute publicului. Am încercat să refac povestea celor 93 de ani furtunoşi şi plini de istorie pe care i-a traversat.
Realizator Camelia Csiki
Săptămâna aceasta grea…
În iulie, în una dintre primele zile de vacanță ale băiețelui meu, care are șase anișori, la rugămințile lui, am acceptat să-l iau cu mine la Palatul Elisabeta. Era o ceremonie cu mulți copii. Principesa Moștenitoare i-a premiat pe copiii talentați, câștigători ai concursului „Basmele Reginei Maria”. Știam că deși era foarte curios să o cunoască pe Principesa Margareta, nu va avea suficientă răbdare să urmărească toată ceremonia. E încă mic și au fost peste 80 de copii premiați. I-am spus înainte că, dacă se apropie Principesa de noi ar fi frumos să facă o reverență și să nu intindă mâna doar dacă i-o întinde Alteța Sa Regală. Cred că după ce și-au ridicat premiile vreo 50 de copii, fiul meu a dat semne de nerăbdare și mi-a cerut să-i dau caietul și creioanele să deseneze. S-a așezat pe geanta operatorului și s-a apucat de desenat. La finalul ceremoniei, a venit și momentul mult așteptat. Principesa Margareta s-a apropiat de noi, așa cum speram, și a venit să-l cunoască. Toma s-a ridicat în picioare, a făcut reverența și s-a prezentat. Principesa i-a răspuns, foarte simpatic, imitând gesturile lui hotărâte, și l-a invitat să guste alături de alți copii o prăjitură în grădina Palatului. Copilul s-a comportat impecabil, deși eu aveam emoții.
Seara, Toma se lăuda în parc copiilor: „Azi am cunoscut-o pe Regina Margareta!”. Uneori, îi spune Alteței Sale Regale Regina Maria sau Regina Maria – Margareta. Deși nu cred că face confuzii. Știe cine este fiecare membru al Familiei Regale. Dar cred că și el simte ( ca și mine) că Principesa Margareta are ceva din Regina Maria.
…În anii trecuți, v-am povestit pe FB an de an ce cadouri spunea Toma că mi-ar fi dăruit de ziua mea. Anul acesta nu v-am mai spus. Deși mi-a plăcut foarte tare ce a intuit micuțul. Am considerat că totuși e destul de intim…Până să afle că tatăl lui a cumpărat și pentru el un cadou pe care să mi-l dăruiască, a luat o filă din Calendarul regal, pe care era o fotografie a Regelui Mihai și pe care eu am rupt-o pentru că trecuse luna de pe fila respectivă. Mă gândeam să refolosesc cumva fotografia ca recuzită pentru emisiune. O păstrăm pe biroul meu, iar Toma a luat-o și se chinuia să o lipească pe o coală mai mare, ca să mi-o dăruiască! 🙂
Parcul în care mergem noi în fiecare zi se numește Regina Maria. E cel mai apropiat de casa noastră. Uneori îmi cere să mergem să recitim ce scrie acolo despre Regina Maria. I-am povestit de ce parcul poartă acest nume. O să vă spun și vouă într-una dintre emisiunile viitoare. Alteori, seara, la culcare, mai citim și poveștile pentru copii scrise de Regina Maria. Când mă mai documentez acasă pentru emisiune, îmi cere să-i citesc și lui câte ceva despre Familia Regală sau chiar din jurnalele Reginei Maria. Știu că o face mai ales să-mi facă mie plăcere! 🙂 M-a surprins într-o zi când mi-a explicat ce reprezintă fiecare dintre fotografiile suveranei de pe coperțile celor trei volume. Eu nu i-am spus niciodată.De vreo trei ani, Toma compară și întreabă mereu cum era un lucru sau altul în urmă cu o sută de ani, dar și cum era atunci când eu eram mică. Știe să diferențieze astfel perioada interbelică, cea a României monarhice, de cea a comunismului.
La alegerile din toamnă, m-a întrebat cine este mai tare: Regele Mihai sau președintele. 🙂 V-am povestit toate acestea ca să înțelegeți că în viața noastră și în casa noastră, vorbim mult despre Familia Regală și ne ghidăm după aceste valori.
Săptămâna aceasta am suferit pentru tot ce am văzut și am auzit. Aplaudaci ai fostului președinte au devenit specialiști în problemele Casei Regale sau”monarhiști”. Au atacat gratuit și virulent nu doar Casa Regală, ci au încercat să distrugă orice idee despre monarhie. V-am spus din prima zi, mi-aș dori să nu ne uităm valorile și să nu ne trădăm principile, să rămânem cu sufletul alături de Familia Regală, în aceste momente delicate. Am sperat că „mașinăria” denigrării Familiei Regale nu atacă din nou. Într-o zi, poate, am să vă povestesc și despre un alt atac încă necunoscut la care a fost supus Regele Mihai, în 2008, chiar la Nunta de diamant. Exact când a invitat în România atâtea familii regale din Europa, ca să arate o altă față a României, cea a Majestății Sale. Nici atunci, Majestatea Sa nu a răspuns!
M-am gândit ce tristețe a fost în sufletul Majestății Sale și cât a suferit, când a fost nevoit să ia această decizie. Și, desigur, și ce a fost în sufletul Principesei Margareta, care îl iubește pe nepotul Alteței Sale Regale, ca pe propriul fiu. Sigur, toți ținem la Nicolae și cei mai mulți îl regretăm, dar asta nu schimbă nimic din respectul și prețuirea pe care o port Majestății Sale, Altețelor Lor Regale și întregii Familii Regale, aflate, sunt convinsă în suferință acum. Așadar, nu mai împroșcați cu noroi, nu mai aplecați urechiile la mitocănii. Să rămânem cu sufletul alături de Familia Regală, de Regele nostru.
De ce plânge Principele Nicolae…
De două zile mă gândesc la această fotografie. Astăzi, am inclus-o în montajul reportajului în care am redat reacția nepotului Regelui Mihai la pierderea drepturilor Sale succesorale, dar cred că a trecut neobservată.
Fotografia are o poveste senzațională, chiar dacă nu este atât de celebră ca cea în care îl vedem pe micuțul Nicolae la balcon, fluturând steagul României, în timp ce Regele Mihai este aclamat de un milion de români. Amândouă imagini sunt de la Paștele din 1992, când Majestății Sale i s-a permis revenirea în țară doar pentru câteva zile.
Micuțul din fotografia noastră, care plânge în brațele mamei Sale, este Nicolae, la 7 anișori. I-a plăcut atât de mult în România încă de la prima vizită, încât la plecare a plâns, surprinzând pe toată lumea. Am vorbit adesea chiar și la „Ora Regelui” despre această fotografie cu nepotul Regelui Mihai, cu istoricul Filip Iorga, cel care a scris volumul biografic al Principelui Nicolae sau cu domnul Mihai Ricci, în privat.
Mi-e tare dragă această imagine și e una dintre poveștile simpatice care au avut darul de a mă face să-l văd într-o altă lumină pe Principele Nicolae, când își amintea despre acest moment.
.
Principele Nicolae
Vestea a fost un șoc și pentru mine…A fost ziua în care am primit telefoane, mail-uri si mesaje nu doar de la prieteni sau de la telespectatori, ci și de la cunoștiințe cu care nu am vorbit de ani întregi. Toți vor să le dau un răspuns. Până la urmă, e normal….Pentru că am lucrat până la ora 22.00, nu am putut să dau niciun semn.
Am fost aproape mereu, în ultimii 10 ani, în preajma Familiei Regale. Am simțit din vocea și mesajele multor monarhiști că sunt dezamăgiţi, alții vor să știe mai mult, vor să afle ce a făcut Principele Nicolae. Cei care nu au nimic în comun cu regalitatea au făcut tot felul de scenarii, au împrăștiat bârfe, au presupuneri logice sau ilogice, pe care nu pot să le asociez numelui nepotului Regelui Mihai sau de cel al Casei Regale.
Decizia Majestății Sale, conform protocolului, chiar și ca jurnalist, mai ales în lipsa unor informații detaliate, mă voi feri să o comentez. Nu vreau să fac presupuneri. Pot să vă spun că îl cunosc pe Principele Nicolae din 2008 și pentru mine este și va rămâne același, nepotul Regelui. Un prinț adevărat, cu sânge albastru. Nu cred că a pierdut nicio clipă nimic din calitățile cu care m-a surprins din prima clipă în care l-am întâlnit: bunul simț, faptul că este un tânăr care încă mai roșește, lucru rar întâlnit la cei de vârsta Sa. Am apreciat timiditatea cu care a venit aici și am urmărit cu interes progresele pe care le-a făcut de la prima Sa implicare în activități publice până la ultima. Am apreciat modestia și simplitatea Principelui Nicolae și m-am gândit că este o trăsătură de familie. Am văzut eforturile pe care le-a făcut să învețe limba română și să se integreze aici. Am văzut cum a reușit să se facă iubit și cum a reușit să-i înțeleagă pe români. În Aprilie, îmi spunea că este român… și că nu va părăsi România, pe care o iubește. A descoperit-o la pas sau cu bicicleta, uneori chiar culegând gunoaiele pe care le-au lăsat alții prin păduri, când s-a implicat în primul Său proiect de mediu, în România. Și mi-am spus că puțini prinți ar putea face așa ceva. În iulie, aștepta să plece într-o vacanță în Kenya, părea ușor obosit. Apoi, mi-a mărturisit că își dorește să se implice mai mult în activități de mediu, voluntariat, aici în România. Nu știu să fi încălcat vreodată cuvântul Regelui Mihai. Atât pot să vă spun.
În acest moment delicat, cred că e important ca fiecare dintre noi să nu ne trădăm valorile și să fim alături de Familia Regală. Nepotul Regelui rămâne nepotul Regelui.
La orfelinat…
Această fotografie are 14 ani…am găsit-o de curând, când am fost în vizită la părinții mei. Uitasem că o mai am.:) Cred că este un instataneu surprins de fotograful ziarului „Monitorul Expres”, din Brașov, unde lucram atunci.
Are o poveste, pe care am mai povestit-o pe Facebook, în urmă cu doi ani!
…Eram în vizită la un orfelinat din Brașov, ca jurnalist. Băiețul din imagine este unul dintre orfanii care ne-au fost prezentați. Evident, pentru că ne-am dus la orfelinat mai mulți jurnaliști, orfanii erau frumos îmbrăcați și chiar ne-au cântat și recitat…Băiețul a venit la mine și m-a ales…mi-a așezat această pălărie pe cap și s-a jucat cu mine. Mi-a spus „mama”, iar eu m-am gândit să-l adopt, pentru că m-a topit!
O vreme numai la asta m-am gândit. Familia mea s-a opus, pentru că nu eram căsătorită și ai mei spuneau că am vreme să am un băiețel al meu etc etc. Ca să-l uit pe micuț, nu m-am mai dus la centrul din Brașov…o vreme l-am visat. Era chinuitor, visam că l-am adoptat, dar tot venea cineva să mi-l ia. Iar eu alergam să-l caut. De fiecare dată, la finalul visului îl găseam…dar nu mai era brunet, ci blond și arata cu totul altfel. Am înțeles visul, abia după ce s-a născut fiul meu…
Nu mai știu nimic despre acest băiețel. Sper că până la urmă a găsit o mămică și o familie, așa cum trebuie să aibă fiecare copil. 
Camelia Csiki - Jurnal de jurnalist 