” Regele Mihai, 93 de ani de istorie”

Documentarul „Regele Mihai, 93 de ani de istorie” a fost redifuzat sâmbăta aceasta, pe TVR1, pentru a marca ziua de 23 August 1944, când Majestatea Sa a schimbat cursul istoriei.

Documentarul l-am realizat și difuzat prima oară la TVR1, într-o ediție specială dedicată aniversării zilei de naştere a Majestăţii Sale Regelui Mihai, în 25 Octombrie 2014, când a împlinit 93 de ani.

Nu este doar istorie, pentru realizarea filmului am adunat imagini rare din viaţa Regelui Mihai, mai puţin cunoscute publicului. Am încercat să refac povestea celor 93 de ani furtunoşi şi plini de istorie pe care i-a traversat.

Realizator Camelia Csiki

https://www.youtube.com/watch?v=6uT3YPrBtk4

SUMAR „ORA REGELUI”, 6 IUNIE 2015

Emisiunea “Ora Regelui” de sâmbătă, 6 Iunie 2015, difuzată de TVR1, la ora 15.00, este o ediție realizată la castelele Peleș și Pelișor din Sinaia de Camelia Csiki. Subiecte.

  1. Casa Regală a României în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București va restaura grădinile, terasele și sera Reginei Maria de pe domeniul regal Sinaia, pentru a le introduce într-un circuit turistic ghidat, separat de vizitele obișnuite de la Muzeul Peleș. Cei mai renumiți profesori alături de studenți ai secțiilor Peisagistică și Horticultură ai Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară au identificat specii de plante care au rezistat 120 de ani. Este un proiect amplu, care abia a luat startul.
  2. Rubrica “Modă și etichetă” : O expoziție de parfumuri regale și imperiale se va inaugura , pe 1 iulie, la Castelul Pelisor,  la comemorarea a 77 de ani de la moartea suveranei. La mare cinste va fi expus chiar parfumul Reginei Maria a României.
  3. Agendă: Principesa Moștenitoare Margareta si Principele Radu au petrecut două zile alături de Prințul Charles , în Covasna, la reședința din România a moștenitorului coroanei britanice.
  4. Alături de fostul coleg de școală al Regelui Mihai, jurnalistul Mircea Carp, vom face o călătorie în România interbelică și cea comunistă. Mircea Carp povestește cum au trăit românii în perioada dictaturii Regelui Carol al Doilea, în anii în care se afla pe tron Regele Mihai, dar și în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Jurnalistul a reprezentat una dintre vocile libertății, în anii comunismului, la “Vocea Americii” și “Radio Europa Liberă”. În exil, Mircea Carp l-a reîntâlnit deseori pe Regele Mihai. Jurnalistul a revenit în România, în august 1969, când Richard Nixon, președintele Statelor Unite ale Americii, a vizitat România. Un interviu memorabil despre monarhie și istoria recentă a României.

Producător: Lidia Voicu Realizator: Camelia Csiki

ORA REGELUI 24…

ORA REGELUI
24 Mai 2014

Ora Regelui XCIII

Sâmbătă, 24 mai 2014, TVR1, ora 13, a nouăzeci și treia ediție a emisiunii „Ora Regelui”. Producător, Lidia Voicu.
Realizator, Camelia Csiki.

“Un diplomat la curțile dorului” – documentar emoționant, difuzat în premieră, despre viața și opera filozofului și poetului Lucian Blaga. Marele om de cultură a intrat în diplomație pe vremea Regelui Ferdinand, iar Carol al II-lea l-a numit ministru plenipotențiar la Lisabona. Aflați sâmbătă cum a influențat diplomația regală opera și destinul lui Lucian Blaga!

S-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu. Casa Regală a României l-a omagiat pe „Senior“. “Ora Regelui” readuce în atenția telespectatorilor un interviu emoționant al liderului țărăniștilor din care putem vedea de ce Corneliu Coposu considera monarhia o soluție pentru salvarea României. Totodată, vom putea reasculta mesajul Regelui Mihai transmis la înmormântarea Seniorului, când Guvernul României i-a interzis Majestății Sale să vină în țară pentru a participa la funeralii.

Luna Mai a fost dedicată Regalității. Mii de oameni au venit la tradiționalul Garden Party de 10 Mai, dar și la Statuia lui Carol I, unde au întâlnit Familia Regală a României.

Ziua de 10 Mai a fost sărbătorită și de cluburile monarhiștilor din Cluj, Maramureș și Oradea.

Muzeul Național de Istorie a României expune până în luna august tronurile Regelui Carol I și al Reginei Elisabeta. Tronurile completează inedita expoziție de veșminte care au făcut istorie: uniformele militare ale Regilor Carol I, Ferdinand și Carol al Doilea – copil. Cele mai frumoase exponate regale sunt rochia Reginei Maria și jobenul Regelui Carol I.

Agenda emisiunii: Președintele Cehiei a fost oaspetele Casei Regale a României.

Ziua de 10 MAI, ZIUA REGALITĂȚII

Ora Regelui

Dacă sâmbătă ați ratat emisiunea, vă invit să o vizionați aici.

http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-211607
Sâmbătă, 19 aprilie 2014, Televiziunea națională a difuzat a optzeci și noua ediție a emisiunii “Ora Regelui”. TVR 1, ora 13. Producător: Lidia Voicu. Realizator: Camelia Csiki.

Sumarul:
1. Emisiunea difuzată în ajunul Sfintelor Sărbători de Paşte readuce aminte publicului Paștele din anul 1992. Atunci, Regele Mihai a fost lăsat de autorităţile române să petreacă acasă sărbătorile pascale. Despre cum a fost primită Majestatea Sa, după 43 de ani de exil, de români, vorbeşte regizorul Sorin Ilieşiu.
2. Invitatul emisiunii este publicistul Marius Ghilezan, apropiat al liderului ţărăniştilor Corneliu Coposu. Marius Ghilezan povestește despre încercările Regelui Mihai de a se întoarce acasă, susţinute de ţărănişti, dar şi despre încercările eşuate de a reinstaura monarhia încă din anii ’90. Un interviu emoţionant şi plin de informaţii preţioase despre situaţia ţării din primii ani de după Revoluţia din 1989. Interviul se dorește a fi şi un omagiu adus lui Corneliu Coposu, de la naşterea căruia se împlinesc, anul acesta, 100 de ani.
3. Agenda, pe scurt, vine cu ultimele vești despre activitatea Familiei Regale a României.

Despre relaţia lui Grigore Antipa cu Regii României, la „Ora Regelui”

10 mai Carol I cu Elis Pelesmuzeul-antipa-inaugurat-carol-i_86574700Antipa fotoAntipa peste in delta4-antipa-in-birou_51177600ANTIPA SI CAROL IN DELTA

Sâmbătă, 5 aprilie, o nouă premieră Ora Regelui , de la ora 13.00, la TVR 1, TVRi şi pe TVR+.

http://www.tvr.ro/despre-relatia-lui-grigore-antipa-cu-regii-romaniei-la-ora-regelui_7715.html#view

Sâmbătă, pe 5 aprilie, Ora Regelui aduce telespectatorilor TVR 1 povestea legăturii speciale pe care a avut-o biologul Grigore Antipa cu Regii României. Această relaţie apropiată a dus la  progresul României din aceea vreme şi la construirea unui important edificiu de istorie naturală, de care copiii se bucură şi astăzi. Grigore Antipa l-a cucerit pe Carol I ducându-l în Delta Dunării şi arătându-i bogăţiile ţării noastre. Mai multe despre acest subiect, precum şi despre altele, aflăm în ediţia de sâmbăta aceasta a Orei Regelui, de la TVR 1, TVRi şi TVR+, la ora 13.00.

Cu sprijinul Regilor Carol I şi Ferdinand, naturalistul a pus la cale primul plan de exploatare raţională a pescăriilor din Lunca şi Delta Dunării şi de la limane şi a deschis cherhanalele, sporind producţia de peşte a României. Totodată, a îmbunătăţit condiţiile de viaţă ale localnicilor. Legătura academicianului cu Familia Regală a durat până la moartea sa, în 1944, şi a adus beneficii importante Românei.

Prezenţă regală în plenul Parlamentului României: ASR Principesa Moştenitoare a participat la şedinţa solemnă a Parlamentului, la sărbătorirea a 10 ani de la aderarea Romaniei în NATO. Politicienii au invocat aportul esenţial pe care l-a avut Regele Mihai la integrarea ţării noastre în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Reşedinţa ambasadorului Franţei în România a fost gazda unei ceremonii în timpul căreia Fundaţia Principesa Margareta a încheiat un acord de colaborare cu cea mai mare asociaţie franceză de ajutorare a vârstnicilor. După modelul dezvoltat la nivel mondial de francezi, Alteţa Sa Regală doreşte să deschidă o reţea naţională de voluntari care să-i ajute pe vârstnicii din România.

Furnizorii Casei Regale au deschis Asociaţia Furnizorilor Regali. O asociaţie similară funcţionează în Marea Britanie de mai bine de 100 de ani. Mai multe despre acestea aflăm pe 5 aprilie, la Ora Regelui.

Şi tot atunci, consilierul onorific al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai povesteşte despre vizita la Londra, din luna martie, a Alteţelor Lor Regale Principii Margareta, Radu şi Nicolae.

Din emisiune nu lipseşte agenda pe scurt, cu ultimele veşti din viaţa şi activitatea Familiei Regale a României, dar şi a asociaţiilor monarhiste din ţară.

Ora Regelui se difuzează de la ora 13.00, la TVR 1, TVR Internaţional şi online, pe TVR+. Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

 

Producător : Lidia Voicu

Realizator : Camelia Csiki

 

 

 

“ORA REGELUI”, emisiunea din 22 Martie 2014

ora regelui sigla

Dragii mei, 

 

Pentru cei care nu ați rezistat “ispitei” și ați ieșit la plimbare sâmbătă, când a fost o zi superbă, și ați pierdut emisiunea realizată de mine, o puteți vedea aici: 

http://www.tvrplus.ro//editie-ora-regelui-202405

 1. Primul subiect este , așa cum v-am obișnuit, o exclusivitate. Alteța Sa Regală Principele Radu vorbește pentru prima oară despre turneul pe care l-a făcut Regele Mihai pentru integrarea României în Nato și Uniunea Europeană. Turneul a început în 1997, la scurt timp după revenirea definită în România a Majestății Sale și a durat câțiva ani. Guvernul României din aceea vreme și cel care i-a urmat au cerut ajutorul Regelui Mihai pentru a reprezenta România în lume. Deși aportul Majestății Sale a fost unul major, Regele Mihai nu a vorbit niciodată în public despre contribuția Sa la acest act istoric.

2. Republică versus Monarhie – aflăm ce Românie își doresc oamenii și cine vor să-i reprezinte.

3. Portretul Principesei Moștenitoare Margareta în prag aniversar.

4. Agenda vizitelor externe pe care Casa Regală a României le-a făcut în primele luni ale anului 2014.

5. Povestea clădirii în care funcționează Muzeul Național de Geologie al României, o altă clădire ctitorită de Regele Carol I.

 

ORA REGELUI, mâine, ora 13.00, pe TVR1

Chiar dacă e soare, vă aştept în număr cât mai mare, mâine, la prânz, pe TVR1, la ORA REGELUI.

Am făcut emisiunea cu drag, vă aştept să o primiţi la fel…:)

 

http://tvr1.tvr.ro/despre-aportul-regelui-mihai-la-integrarea-romaniei-in-nato-si-in-ue-la-ora-regelui_7503.html

Despre aportul Regelui Mihai la integrarea României în NATO şi în UE, la Ora Regelui

 

Pe 22 martie 2014, telespectatorii TVR 1 au ocazia să afle care a fost aportul Regelui Mihai la integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană. Acest subiect, dar şi alte teme de gândit şi analizat sunt aduse în prim plan în ediţia de sâmbătă a emisiunii Ora Regelui, realizată de Camelia Csiki. Ora Regelui se difuzează, ca de obicei, de la ora 13.00, la TVR 1, TVR Internaţional şi online, pe TVR+.

Primul subiect al emisiunii este, ca de obicei, o exclusivitate. Alteţa Sa Regală Principele Radu vorbeşte pentru prima oară despre turneul pe care l-a făcut Regele Mihai pentru integrarea României în NATO şi Uniunea Europeană. Turneul a început în 1997, la scurt timp după revenirea definită în România a Majestăţii Sale şi a durat câţiva ani. Guvernul României din aceea vreme, dar şi cel care i-a urmat i-au cerut ajutorul Regelui Mihai pentru a reprezenta imaginea României în lume. Deşi aportul Majestăţii Sale a fost unul major, Regele Mihai nu a vorbit niciodată în public despre contribuţia Sa la acest act istoric.

“Republică versus Monarhie” este un alt subiect dezbătut la Ora Regelui, subiect din care aflăm ce Românie îşi doresc oamenii şi cine vor să-i reprezinte.

Tot în ediţia din această săptămână telespectatorii pot vedea „Portretul Principesei Moştenitoare Margareta în prag aniversar”, dar şi agenda vizitelor externe pe care Casa Regală a României le-a făcut în primele luni ale anului 2014.

Ora Regelui din 22 martie se încheie cu povestea clădirii în care functionează Muzeul Naţional de Geologie al României, o altă clădire ctitorită de Regele Carol I.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

ORA REGELUI – emisiunea din 8 Martie 2014

Aici puteți revedea emisiunea difuzată de TVR1, sâmbătă, 8 Martie:

http://www.tvrplus.ro//editie-ora-regelui-200247

link-ul vă duce spre toate edițiile emisiunii, dacă doriți să le revedeți. Sunt adevărate file de istorie!

Ora Regelui – 8 Februarie 2014

Mulțumesc că v-ați uitat sâmbătă la emisiunea realizată de mine. Deși a fost reluare, ediția despre palatul în care a copilărit Regele Mihai, cea cu lecția de istorie susținută de David, un puști de numai 8 ani, cu reportajul despre tinerii talentați bursieri ai Fundației Principesa Margareta și, nu în ultimul rând, conținând prețioasele mărturii ale Dianei Mandache despre primul album istoric “Regele Mihai”, a adus un vârf de audiență de 1,5 puncte de rating și o medie de 1,2. Aceasta în condițiile în care am concurat cu prima zi călduroasă ( de primăvară chiar), am fost difuzați sâmbătă la prânz, și în reluare.
Sperăm să râmâneți fideli în continuare. Curând revenim în premieră!

Cei care nu au apucat să vadă ediția de sâmbătă, 8 Februarie 2014, o pot accesa urmând link-ul de mai jos.

http://www.tvrplus.ro//editie-ora-regelui-185204