Micaela Ghițescu este singura româncă decorată de președintele Portugaliei

Micaela GhitescuGhitescu Historia.roOrdem_infante_d._henriqueO mai știți pe Micaela Ghițescu? V-am povestit despre ea când am cunoscut-o anul trecut. Este cea mai prolifică traducătoare româncă din literatura portugheză și braziliană. Doamna despre care v-am povestit că m-a cucerit din primul minut în care i-am pășit în casă, datorită nobleței sale sufletești și a felului ei umil, dar grandios totodată de a se purta și de a vorbi. Apoi… ați văzut-o la Ora Regelui​. M-ați felicitat pentru alegere! A fost una dintre emisiunile mele care s-a bucurat de succes din nou datorită doamnei Ghițescu.

Pentru mine este un model…nu doar prin ceea ce a realizat, ci mai ales datorită modului demn prin care a pășit în cei peste 80 de ani de viață. Cum a reușit să se ridice după ce a cunoscut iadul temnițelor comuniste și mai apoi cum a reușit să rămână caldă și modestă, să nu-și plăngă de milă, să nu epateze, să nu deranjeze deși este una dintre marile noastre personalități culturale.

Micaela Ghițescu mi-a făcut deosebita onoare să mă invite la ceremonia la care, astăzi, președintele Portugaliei i-a înmânat cel mai mare ordin al statului portughez. A fost singurul român decorat cu ocazia acestei vizite oficiale a președintelui Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, în România.

Nu m-am putut abține să nu filmez, povestea ei trebuie luată model de cei care, prea ocupați de cotidian și neatenți la frumusețile și oamenii măreți care ne înconjoară și ne îmbogățesc viețile, trec indiferenți pe lângă astfel de evenimente.

Povestea pe scurt a fost difuzată la Telejurnalul TVR1 , dar și la Ora de Știri, de pe TVR2, însoțită și de o dezbatere a ambasadorului român în Portugalia,Vasile Popovici, în seara acesta: http://stiri.tvr.ro/traducatoarea-micaela-ghitescu-singurul-roman-decorat-la-bucuresti-de-presedintele-portugaliei_61887.html

sursă foto 2: historia.ro

Povestea lui Liviu Cornel Babeș, cea mai dureroasă sinucidere politică

Astăzi nu puteam să nu vorbim despre eroul nostru, unul dintre cei mulți eroi uitați ai României… Iubesc această poveste de excepție!

Sunt trei ani de când alături de Claudiu Loghin, corespondentul de la Brașov al Știrilor TVR, reconstituim ultimele clipe din viața lui Liviu Cornel Babeș. An de an descoperim câte ceva nou. Și eu și Claudiu suntem brașoveni, iar pentru noi omul acesta a fost un sfânt. Din păcate, astăzi nu se bucură de aprecierea pe care o merită. Nu trebuie să lăsăm lucrurile așa!

Astăzi, duminică, 2 martie, s-au împlinit 25 de ani de când Liviu Babeş s-a transformat într-o torţă vie şi a coborât pe schiuri pârtia Bradul, din Poiana Braşov. Știa că Poiana e plină de turiști străini și că cineva îi va duce mai departe mesajul…A fost, probabil, cea mai tragică formă de protest din România la adresa regimului comunist. Securitatea controla pe atunci totul. Pentru voi, cei tineri, e greu să vă imaginați, dar nu exista libertatea cuvântului, libertatea presei, nici Internet sau reţele de socializare. 🙂
…Mesagerul lui Babeș a fost un scoțian, Douglas Wallace – martorul sinuciderii politice. În urmă cu doi ani, am descoperit că mai trăiește, în Toronto. Claudiu Loghin l-a convins să vorbească și a reușit să facă primul interviu cu el, mai întâi prin skape ( a fost difuzat anul trecut la Telejurnal, tot pe 2 Martie). Anul acesta, Mircea Sevaciuc – unul dintre brașovenii care l-au comemorat pe Liviu Babeș – ne-a cerut numărul de telefon și nu s-a lăsat până nu l-a adus pe Doug în România. Din 1989, de când Securitatea a încercat să-i cumpere tăcerea, Doug nu a mai fost în România. L-am întâmpinat la aeroport ( știrea sosirii a fost difuzată, în exclusivitate, joi la Telejurnal). Venit din Canada, Doug era foarte obosit, dar după ce am schimbat câteva vorbe, mi-am dat seama că și pentru el Liviu Babeș a însemnat ceva – a fost chiar povestea vieții sale. 🙂 A încercat să-i salveze viața și a devenit mesagerul protestului său în lume!

Reportajul nostru este dureros, dar realist. O istorie care conține mărturii prețioase ale tuturor martorilor care au avut vreo legătură cu Liviu Cornel Babeș în aceea zi, de 2 Martie 1989. Sunt și câteva fragmente din reportajul difuzat la BBC, în 1990, imediat ce jurnaliștii străini au fost lăsați să vină în România, după căderea lui Nicolae Ceaușescu.

Am realizat acest reportaj cu mult suflet. Toată echipa! Anca și Mihael m-au ajutat și ei cu drag ( chiar dacă nu sunt brașoveni. 🙂
Reportajul va rămâne postat aici pentru totdeauna! Oricine își dorește îl poate revedea oricând. Și chiar vă rog să o faceți. Memoria lui Liviu Cornel Babeș trebuie păstrată vie.
Îi datorăm respect!

Mă înclin în fața lui și a familiei sale…
http://www.facebook.com/fantvr1
http://www.tvr.ro
http://youtube.com/TVRcanaluloficial

Povestea lui Liviu Cornel Babeș, pe TVR1, 2 MARTIE, la ora 13.00, pe TVR1, la “Ultima ediție”

Exact la 25 de ani de ani de când Liviu Cornel Babeș și-a dat foc pe Pârtia Bradul din Poiana Brașov, pe 2 martie, la ora 13.00, în cadrul emisiunii “Ultima ediție”, de pe TVR1, vedeți povestea protestul său istoric.

O să-i cunoașteți pe toți cei care l-au văzut ultima oară în viață, pe scoțianul care a încercat să-l salveze, dar și cel care i-a transmis mesajul în lume. Cea mai emoționantă este soția lui, Etelka Babeș. Și cum nimic nu e întâmplător, după ce am terminat materialul, tata mi-a mărturisit că văduva lui Babeș i-a fost colegă. Nu mi-a mai spus până acum…nici când eram copil.

Este una dintre cele mai emoționante povești, pe care am încercat să o recunostitui, în doar 15 minute, spațiul care mi-a fost alocat. Am lucrat împreună cu colegul meu, Claudiu Loghin.
Amândoi suntem brașoveni, așa că am pus și suflet 🙂

Vă invit să-l cinstiți pe Liviu Corbel Babeș cu prezența voastră!

Povestea lui Liviu Cornel Babeș

DUMINICĂ, la TVR1, împreună cu Claudiu Loghin vă spunem pe larg povestea lui Liviu Cornel Babeș, brașoveanul care și-a dat foc, în 2 Martie 1989, în semn de protest față de regimul lui Ceaușescu.

liviu cornel babes 2

Liviu_Cornel_Babes
Scoțianul care a sărit să stingă flăcările, sperând să-l salveze pe Babes, a revenit în România, după 25 de ani de la evenimentul care i-a marcat viața. Ce mi-a povestit astăzi vedeți mai jos în reportajul pe care l-am difuzat deja astăzi la Telejurnal:

http://stiri.tvr.ro/la-comemorarea-eroului-anticomunist-liviu-babes-va-veni-si-scotianul-care-a-incercat-sa-l-salveze_41027_video.html#view

„Mi-a rămas în memorie multă vreme. Nu poţi să uiţi aşa ceva. Mi-a schimbat viaţa”, a spus Douglas Wallace despre momentul din 2 martie 1989.

Pe atunci, scoţianul avea 24 de ani şi venise într-o vacanţă la schi, în Poiana Braşov, în perioada României comuniste, unde avea să trăiască povestea vieţii sale.

„Pe pârtia de schi, un domn a ieşit din pădure. Îşi dăduse foc. Am auzit un ţipăt şi am alergat spre el. Mulţimea l-a auzit cum strigă. Era încă în viaţă. Nu-l cunoşteam, dar era sigur un act sinucigaş. Ardea şi toţi am auzit cum strigă. L-am stins. L-a luat salvarea şi, după aceea, nu ştiu ce s-a întâmplat. Am văzut biletul ( N.R. în care-și exprima protestul) pe copac şi-apoi am fost chemat de Securitate, care duminică m-a trimis acasă. Imediat cum am ajuns în Anglia, m-am dus să informez ziarele”, a povestit Douglas Wallace.

Astfel, gestul braşoveanului a fost făcut cunoscut în întreaga lume. TVR a descoperit anul trecut că turistul scoţian trăieşte în Canada. După declaraţia lui difuzată anul trecut, în exclusivitate, la Telejurnal, fondatorii Mişcării 15 Noiembrie 1987 l-au invitat la comemorarea lui Liviu Cornel Babeş.

http://stiri.tvr.ro/marturii-in-exclusivitate-un-turist-scotian-a-incercat-sa-l-salveze-pe-liviu-cornel-babes_27745_video.html#view

Mircea Sevaciuc – fondatorul Mișcării 15 Noiembrie 1987

„Este ultima persoană care l-a văzut în viaţă pe Babeş. Noi avem o datorie pentru el că a încercat să-l salveze. L-am chemat la Braşov să-i mulţumim că din România s-a dus în Scoţia şi a declarat că a fost un protest împotriva lui Ceauşescu, împotriva comunismului”, a precizat Mircea Sevaciuc, fondatorul Mişcării 15 Noiembrie 1987.

Duminică, scoţianul o va cunoaşte şi pe soţia lui Liviu Cornel Babeş, în Poiana Braşov, acolo unde eroul brașovean va fi comemorat. Și tot duminică, vă așteptăm la TVR1, să aflați pe larg povestea lui Liviu Cornel Babes.

Doar o secvență despre colectivizare

Anul trecut, într-o zi când afară era frig și zăpadă afară, m-am încălzit o oră la Muzeul Țăranului Român, la o expoziție despre colectivizare. Ce a ieșit, vedeți mai jos:

Aniversarea lui Nicolae Ceaușescu

Până în 1989, ziua de 26 Ianuarie era sărbătoare mare în România. Era aniversarea lui Nicolae Ceauşescu, fost preşedinte al României, în perioada 1965-1989.

Vă recomand imagini inedite pe care le-am descoperit pe http://www.youtube.com, dar și un reportaj mai vechi de la Telejurnalul TVR, pe care l-am realizat în 2008.

Published in: on ianuarie 26, 2014 at 9:54 am  Lasă un comentariu  

Despre investirea Eminenței Sale PF Lucian Muresan

Telejurnalul TVR1,

Published in: on ianuarie 11, 2014 at 8:56 am  Lasă un comentariu  

Ion Ficioru

Nu am mai auzit nimic de Ion Ficioru sau de Alexandru Vișinescu…Și au fost atâtea dezabateri, scandaluri. Unde-i lista cu ceilalți torționari?

Difuzate de TVR1, în exclusivitate, înainte de începerea scandalului din 2013

La „Reportajele Telejurnalului”, în februarie 2012

La Telejurnal, în 2013

Published in: on ianuarie 9, 2014 at 8:31 am  Lasă un comentariu  

Spionaj între Est și Vest

„Afacerea Tănase”, o poveste de spionaj la nivel înalt, între două state: Franța și România.
O poveste rămasă cu multe semne de întrebare chiar și după mai bine de 30 de ani.

Published in: on ianuarie 8, 2014 at 8:17 am  Lasă un comentariu  

Unul dintre reportajele mele de suflet din 2013

Povestea Libertății, nepoata unuia dintre partizanii executați odată cu grupul Arnăuțoiu

Published in: on ianuarie 5, 2014 at 11:44 am  Lasă un comentariu